Spread the love

Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit, după ședința de Guvern de miercuri, despre presiunea pe care o pun oamenii pe serviciul unic de urgență 112.

Ieri, mai ales la nivelul Bucureștiului, am detașat și mijloace de transport, de la IGSU la ISUBIF, pentru recoltare și transport. Dacă un microbuz este folosit să fie transportați 4 pozitivi pozitivi, nu e nici o problemă. Nu o să-i punem cu cei suspecți. Aceste persoane nu pot circula cu mijloace de transport în comun. Apelul către populație este următorul. Să nu apeleze la 112 doar pentru a fi testați, să nu sune doar pentru că au rămas fără gust sau miros. Asta încarcă foarte mult. Persoanele care au rămas acasă pozitive și se agravează situația, pot suna. 112 rămâne un număr excepțional pentru urgențe. Se simte presiunea, oamenii apelează la 112 pentru situații care nu sunt critice. Dacă este contact și nu are simptome, rămâne la domiciliu 14 zile”, a spus Raed Arafat.

Șeful DSU a mai declarat miercuri că România se află pe un trend „ascendent important” în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19 şi că îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor „nu înseamnă decât pacient în plus şi, probabil, în plus, persoane decedate”. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un nou record de infecții cu noul coronavirus – 4.016.

Noi când punem aceste măsuri încercăm prin ele să reducem expunerea, să reducem transmiterea. Apelul nostru către populaţie este să înţeleagă situaţia şi să fie partener cu noi în respectarea acestor reguli şi acestor prevederi care sunt emise prin hotărâri ale CNSU sau prin hotărâri de guvern. Este extrem de important acest lucru, pentru că sunt foarte mulţi în domeniul online, chiar şi unii care declară acest lucru în alte spaţii publice, care îndeamnă populaţia la nerespectarea regulilor. Iar acest lucru nu va duce decât la agravarea situaţiei. Îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor nu înseamnă decât în plus pacient şi, probabil, în plus, persoane decedate. Este un apel pe care îl fac încă o dată: respectarea regulilor în aceste zile este extrem de importantă şi noi nu putem lucra fără parteneriatul cu populaţia, cu autorităţile locale, cu toate instituţiile. Nu poate o singură entitate să rezolve problemele. Prin dumneavoastră transmit populaţiei să se gândească la sănătatea lor şi a celor apropiaţi lor şi să respecte regulile recomandate sau obligatorii”, a mai spus Arafat.

Șeful DSU a vorbit și despre proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează modificări privind modul în care vor fi trataţi pacienţii asimptomatici. Potrivit lui Arafat, o variantă este ca asimptomaticii să rămână acasă și să nu mai meargă la spital pentru evaluarea stării de sănătate.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *