Putin a UMPLUT PUȘCĂRIILE în timpul protestelor pro Navalnîi: 5.300 de ARESTĂRI. Procurorii ruși cer pedepse cu EXECUTARE

Poliţia rusă a procedat la peste 5.000 de arestări şi a blocat centrul mai multor oraşe – inclusiv al Moscovei – în timpul unor noi manifestaţii, în weekend, care au cerut eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, iar Uniunea Europeană şi Statele Unite şi Canada au condamnat o folosire „disproporţionată” a forţei de către poliţie, relatează AFP. Diplomaţia rusă, a denunţat, în ceea ce o priveşte, un „amestec grosolan” al Statelor Unite în „afacerile interne” ruse. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a „deplâns arestări masive” şi o „folosire disproporţionată a forței” împotriva manifestanţilor şi jurnaliştilor:

Oamenii trebuie să aibă posibilitatea să-şi exercite dreptul de a manifesta, fără  frica reprimării”, a denunţat el pe Twitter.

În capitala rusă, acoperită de un strat subţire de zăpadă, manifestanţi şi poliţişti antirevoltă, desfăşuraţi în masă, s-au jucat de-a şoarecele şi pisica duminică, în ritmul unor consemne postate pe reţele de socializare de echipa lui Aleksei Navalnîi. Centrul Moscovei a fost închis, începând din Piaţa Lubianka, unde se află sediul serviciilor ruse de securitate FSB, unde protestatarii sperau să se adune iniţial. Din cauza barajelor poliţiei, care a închis multe staţii de metrou, ei s-au îndreptat către centrul de detenţie în care este înacrcerat Aleksei Navalnîi, însă fără ca majoritatea să ajungă acolo, după care au revenit în centrul oraşului. Jurnalişti AFP au văzut mii de manifestanţi defilând în centrul Moscovei şi scandând „Putin este un hoţ!” şi „Libertate!”, însă numărul acestora este dificil de evaluat din cauza haosului. Echipa lui Navalnîi a anunţat duminică seara încheierea manifestaţiei la Moscova:

Le-am arătat cât de mulţi suntem!”, a subliniat echipa într-un mesaj postat pe Telegram, îndemnându-i simpatizanţii să îl susţină pe Navalnîi la înfăţişarea în justiţie de marţi.

Potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestaţiilor, cel puţin 5.289 de persoane au fost arestate în 88 de oraşe, dar în principal la Moscova (1.712) şi Sankt Petersburg (1.164). Este vorba despre un număr-record „în istoria Rusiei moderne”, subliniază OVD-Info.

Soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia, a fost arestată de poliţie şi a fost eliberată câteva ore mai târziu. Aleksei Navalnîi este vizat de multiple proceduri judiciare, pe care le denunţă motivate politic. Protestele sunt alimentate, de asemenea, de difuzarea unei anchete a echipei opozantului care-l acuză pe preşedintele Vladimir Putin de faptul că beneficiază de un imens „palat” la malul Mării Negre, lucru pe care liderul de l Kremlin îl dezminte.

Procurorii ruși cer pedeapsă cu executare pentru Alexei Navalnîi

Parchetul rus a anunţat, luni, că susţine cererea Administraţiei penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendare împotriva opozantului Alexei Navalnîi într-o pedeapsă cu executare, transmite Reuters. Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate.

Navalnîi urmează să apară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie. Potrivit avocatei sale, opozantul riscă „în jur de 2 ani şi jumătate’‘ de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014. Majoritatea colaboratorilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, un activist anticorupţie şi inamicul jurat al Kremlinului a revenit în Rusia la 17 ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania, în urma unei presupuse otrăviri cu un agent neurotixic de tip noviciok, o tentativă de asasinat de care îl acuză Vladimir Putin şi FSB-ul.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.