Preşedintele Vladimir Putin a promis că Rusia îşi va atinge toate obiectivele campaniei sale militare în Ucraina şi că forţele armate vor primi tot ceea ce le este necesar în acest scop, transmite Reuters. Într-un discurs la o reuniune de bilanţ cu responsabilii din domeniul apărării, la Moscova, Putin i-a numit „eroi“ pe soldaţii şi comandanţii acestora. El a afirmat că nu vor exista limite financiare pentru ceea ce guvernul va furniza armatei în termeni de echipament şi armament.
Putin a mai spus că NATO îşi foloseşte pe deplin capabilităţile împotriva Rusiei, preşedintele cerându-le responsabililor militari prezenţi să îşi utilizeze experienţa câştigată în luptele din Siria şi în cele zece luni ale „operaţiunii militare speciale” în Ucraina. În acelaşi discurs, Putin a mai spus că Rusia trebuie să ia notă de importanţa dronelor în conflict.
Racheta balistică intercontinentală Sarmat – cunoscută şi ca ‘Satan II’ – va fi pregătită să fie desfăşurată în viitorul apropiat, a adăugat preşedintele rus.
Şoigu a propus extinderea vârstei de recrutare şi sporirea efectivelor armatei ruse cu 50%. Putin a fost de acord
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut miercuri ca efectivele armatei să crească de la 1 milion de militari, câţi are în prezent, la 1,5 milioane şi propune ca vârsta ruşilor care pot fi chemaţi pentru serviciul militar obligatoriu să fie extinsă la 30 de ani, relatează „The Guardian”. Conform legii actuale, ruşii cu vârste cuprinse între 18-27 de ani pot fi chemaţi la serviciul militar obligatoriu, deşi Şoigu şi Putin au declarat în repetate rânduri că astfel de recruţi nu sunt trimişi să lupte în Ucraina. Şoigu vrea acum creşterea intervalului de vârstă pentru serviciul militar rus obligatoriu, astfel încât să fie între 21 şi 30 de ani.
Vorbind la o conferinţă de sfârşit de an cu oficialii din armată, la care ia parte şi Vladimir Putin, ministrul rus al apărării a arătat că numărul soldaţilor din armata rusă ar trebui crească de la 1 milion la 1,5 milioane şi să includă 695.000 de soldaţi voluntari contractuali.
„Pentru a garanta îndeplinirea sarcinilor pentru asigurarea securităţii militare a Rusiei, este necesar să se crească efectivul forţelor armate la 1,5 milioane de militari, dintre care 695.000 sub contract”, a declarat Şoigu la o reuniune în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin, care a spus că este „de acord” cu aceste afirmaţii.
Un decret prezidenţial care datează din luna august prevede deja creşterea la 1,15 milioane a numărului militarilor combatanţi începând de la 1 ianuarie. Rusia accelerează desfăşurarea livrărilor de arme moderne pentru armată, a mai declarat el, adăugând că trupele Moscovei vor forma noi unităţi în vestul ţării, având în vedere planurile Finlandei şi Suediei de a se alătura NATO. Armata rusă va instala baze navale de susţinere pentru flota sa la Marioupol şi Berdiansk, două oraşe pe care le controlează în sudul Ucrainei, a mai spus el.
„Porturile Berdianks şi Mariupol funcţionează pe deplin. Intenţionăm să desfăşurăm baze pentru navele de susţinere, servicii de salvare de urgenţă şi unităţi de reparaţii navale ale marinei”, a mai afirmat Serghei Şoigu.
Ucraina: Rusia ia în calcul decretarea mobilizării generale și închiderea granițelor
Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksi Danilov, susţine ca la Kremlin se discută deja despre decretarea mobilizării generale în Federaţia Rusă şi că, în acest context, este posibil ca granițele Rusiei să fie închise, notează RBC, potrivit Rador. Potrivit lui Danilov, există informații potrivit cărora bărbaţii ruşi care au până în 65 de ani nu vor putea părăsi ţara.
Oficialul ucrainean subliniază că „agresorul trebuia izolat cu un gard cu mult timp în urmă, iar lumea civilizată ar fi trebuit să se închidă pentru Rusia odată pentru totdeauna”. „Pentru ca niciun avion, nicio mașină să nu aibă deloc dreptul de a pleca de pe teritoriul acestei țări. Acolo (în Rusia, n.r.), este luată în calcul mobilizarea generală” – a adăugat secretarul.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google