Putin a făcut SPECTACOL! Ironii în rafală la adresa Americii: „Noi nu avem nici un dezacord cu SUA, ei au un singur dezacord. Nord Stream 2 AVANSEAZĂ, cu sprijinul Germaniei, iar acțiunile Gazprom CRESC!”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt motivate de competiţia politică internă din SUA şi reprezintă o „enigmă” pentru Moscova, relatează Reuters şi AFP. Putin a afirmat, în cadrul unui discurs susţinut la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, că SUA sunt deschise în acţiunile lor de a întârzia dezvoltarea Rusiei. Totuşi, Vladimir Putin a spus vineri că vrea să găsească modalitatea de a ameliora relaţiile Moscovei cu SUA la summitul de pe 16 iunie de la Geneva, împreună cu omologul său Joe Biden: „Trebuie să găsim o cale de a reglementa aceste relaţii care sunt în prezent la un nivel foarte prost”, a menţionat liderul rus la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.

Noi nu avem niciun dezacord cu SUA, ei au un singur dezacord: vor să ne limiteze dezvoltarea, o afirmă public, şi tot restul decurge de aici”, a adăugat el. De asemenea, Putin a respins criticile occidentale cu privire la democraţia în Rusia, evocând modul în care sunt reprimate manifestaţiile în SUA, de exemplu atunci când pe 6 ianuarie manifestanţii pro-Trump au invadat Congresul, sau în Europa, unde se folosesc din abundenţă „gloanţe de cauciuc”.

În plus, Vladimir Putin a recunoscut că şi-ar dori ca ţările europene să plătească pentru gazul rusesc mai degrabă în euro decât în dolari.

Euro este total acceptabil pentru noi pentru plăţile la gaz. Asta s-ar putea face şi ar trebui probabil să se facă”, a spus Putin în cadrul unei discuţii prin videoconferinţă cu cancelarul austriac Sebastian Kurz la acelaşi eveniment.

Joi, ministrul de finanţe Anton Siluanov a indicat că Fondul suveran rus, unde ajung în special veniturile din exporturile de petrol, va lichida toate activele sale în dolari în termen de o lună, pe fondul noilor sancţiuni americane. Potrivit mai multor observatori, această declaraţie ar avea mai mult o miză politică decât economică, înainte de summitul în care cei doi lideri urmează să se întâlnească pentru prima dată la Geneva, pe fondul tensiunilor puternice între Washington şi Moscova. Kremlinul face eforturi de ani de zile să decupleze economia rusă de moneda americană, care nu poate fi ocolită în comerţul mondial, dar care face Rusia mai vulnerabilă la sancţiunile Washingtonului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că au fost parcurse noi etape în construcţia gazoductului Nord Stream 2, menit să furnizeze gaz rusesc în Europa şi care s-a confruntat cu numeroase obstacole, relatează AFP.

În urmă cu două ore şi jumătate, montarea primei linii a gazoductului Nord Stream 2 a fost încheiată cu succes. Munca la cea de a doua linie continuă„, a declarat preşedintele rus în cadrul sesiunii plecare a Forumului Economic de la Sankt-Petersburg. „De partea germană, ţevile au venit. De partea rusă, trebuie ridicate şi sudate, asta este tot. Dar montarea propriu-zisă s-a terminat”, a spus Putin, care a adăugat că „Gazprom este gata să umple Nord Stream 2 cu gaz”.

În urma acestui anunţ, acţiunile Gazprom care deja au cunoscut un nivel ridicat în ultimele zile au atins deja noi recorduri. Nord Stream 2, a cărui dare în folosinţă era iniţial prevăzută la începutul lui 2020, urmează să dubleze capacităţile de livrare de gaz natural rusesc spre Europa. Gazoductul urmează să treacă prin Marea Baltică între Rusia şi Germania, principalul susţinător al proiectului. Din punctul de vedere al Washingtonului şi al anumitor ţări europene – Polonia, ţările baltice şi Ucraina – acest gazoduct cu două linii va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc, pe care Moscova l-ar putea utiliza pentru a exercita presiuni politice.

Nord Stream 2 s-a confruntat cu importante întârzieri din cauza acestor obiecţii şi a ameninţării cu sancţiuni americane. SUA au renunţat în cele din urmă în luna mai la adoptarea de sancţiuni, considerând că acestea ar fi afectat relaţiile cu Berlinul. Pentru susţinătorii proiectului, cu Germania în frunte, conducta submarină, a doua care trece prin Marea Baltică, este un proiect pur comercial care care nu trebuie să facă obiectul unor consideraţii politice.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *