PSD vrea să interzică traseismul parlamentar în viitoarea legislatură

Social-democrații vor depune în viitoarea legislatură un proiect de lege pentru interzicerea trasesismului parlamentarilor, a anunțat liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Trăim o perioadă în care guvernarea trădează tot mai mult interesele cetățenilor, schimbându-și deciziile de la o zi la alta, o perioadă în care câștigul politic imediat stă deasupra vieților oamenilor. Cetățenii nu mai trebuie înșelați, votul lor trebuie respectat! Acum, în campaniile electorale, înțelegem cu toţii că oamenii dau girul unor proiecte, unor echipe animate de aceleași idei. Nu are nimeni dreptul să ducă votul cetățeanului în altă parte! O țară fără hoție este o ţară în care votul cetățeanului nu se poate tranzacționa. În viitorul Parlament, vom iniția un proiect de lege care să combată migrația politică a parlamentarilor!”, spun social-democrații.

Pentru ca un parlamentar să-și piardă mandatul în cazul în care schimbă partidul este nevoie de revizuirea Constituției.

Articolul 70 din Constituție privind mandatul deputaților și al senatorilor prevede: (1) Deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului. Jurământul se stabilește prin lege organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *