PSD vrea Finanțele, Munca, Sănătatea, Apărarea / Firea, Grindeanu, Dîncu, Tudose, Rafila – Posibili miniștri. Dîncu, CONTESTAT în partid

dincu

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a explicat miercuri, la Antena 3, ce ministere își doresc social-democrații în negocierile cu PNL și care sunt colegii săi care ar putea ajunge miniștri. PSD va conduce 9-10 ministere dacă premierul e liberal și nu se vor înființa ministere noi, a precizat Stănescu. El a indicat ce portofolii ar vrea social-democrații:

  • Secretarul General al Guvernului, cu rang de ministru
  • Ministerul Finanțelor, ca minister avizator
  • „Nu ne dorim Justiția, în guvernarea anterioară am avut o problemă mare cu justiția”
  • Apărarea, ca ‘minister de forță’
  • Sănătatea – ‘Vrem să fie la noi, chiar ne dorim foarte tare’
  • Munca – ‘E de stânga, trebuie să fie la noi”
  • Transporturile
  • Fondurile UE

Stănescu a spus că Externele, Internele si Educația sunt în atenția lui Iohannis și ar putea merge la PNL. Ca miniștri, el i-a indicat pe: Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu, Mihai Tudose, Alexandru Rafila. „Vor intra oamenii din prima linie a partidului”, a adăugat Stănescu.

Secretarul general PSD a adăugat că el nu va merge în Guvern pentru că se va ocupa de partid.

Vreau cel puțin o oră pe săptămână să ne vedem cu miniștrii PSD la partid. Mie nu îmi scapă asta. Minim o oră pe săptămână. Să stăm de vorbă și să urmarim programul din fiecare ministere”, a indicat Stănescu.

Vasile Dîncu a revenit pe cai mari în PSD, după era Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. În mandatul lui Marcel Ciolacu, fostul vicepremier tehnocrat din cabinetul Dacian Cioloș a ajuns președintele Consiliului Național al PSD, iar ulterior a fost ales senator. Acum, Dîncu țintește o funcție în viitorul guvern PSD-PNL-UDMR, iar conform ultimelor informații ar fi fost propus titular la Ministerul Apărării. Însă, asta a provocat multă nemulțumire nu doar între liderii PSD, ci, mai ales, la baza formațiunii. Mai multe organizații județene ale PSD sunt nemulțumite de posibilitatea ca Dîncu să ajungă ministru, ținând cont de lipsa sa de rezultate electorale la recentele alegeri. Baza partidului contestă reprezentativitatea lui Dîncu, criticând vehement decizia și argumentând că oamenii din organizațiile cu rezultate la alegeri sunt săriți la funcțiile importante, în timp ce anumiți lideri, controversați în spațiul public prin trecutul lor, ajung să dețină posturi cu greutate.

Același lucru este și în situația lui Sorin Grindeanu. Revenit în PSD, după ce fusese exclus în epoca Liviu Dragnea, Grindeanu este propus să conducă Ministerul Transporturilor și să dețină, simultan, și poziția de vicepremier. Lui Grindeanu i se reproșează atât trecutul său, cât și lipsa de performață electorală.

CITEȘTE ȘI:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *