PSD se OPUNE majorării salariilor parlamentarilor și miniștrilor, după ce a votat PENTRU în Senat

PSD a transmis miercuri că va propune în coaliția de guvernare ca legea adoptată de Senat pentru creșterea salariilor demnitarilor să se aplice doar aleșilor locali. Punctul de vedere vine la câteva ore după ce senatorii PSD au votat creșterea indemnizațiilor tuturor demnitarilor.

Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, a transmis PSD.

De altfel, la votul din Senat, PSD a atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul „C” [respectiv punctul care se referă strict la aleșii locali].”, se mai arată în comunicatul PSD.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.