PSD NU va schimba Constituția în privința șefului statului și EXCLUDE o alianță cu PNL după 2024. Ciolacu: „PSD a dat ora exactă. Nu suntem duşmani politici, suntem adversari politici…”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, mărturiseşte că foşti miniştri de justiţie ai PSD au discutat „în mod discret” cu profesionişti din domeniu pe tema unei eventuale modificări a Constituţiei. Concluzia lui Ciolacu pe acest subiect este că o schimbare a legii fundamentale nu reprezintă o urgenţă, în actualul context economic, geo-politic şi social. Întrebat, în cadrul unei emisiuni la Prima Tv, despre posibilitatea modificării Constituţiei în aşa fel încât actualul şef al statului să mai poată obţine un mandat, Ciolacu a spus: „Este exclus aşa ceva, să mai fie domnul Klaus Iohannis preşedinte. Ce facem, mergem pe urmele lui Putin? (…) Este exclus un astfel de scenariu din punctul meu de vedere categoric şi cred că şi din punctul de vedere al domniei sale”.

Întrebat dacă va susţine în viitorul apropiat modificarea Constituţiei, Marcel Ciolacu a răspuns că, atunci a fost ales în fruntea PSD, a promis că nu se va depărta în deciziile sale de agenda cetăţenilor.

Nu cred că în acest moment este o urgenţă modificarea Constituţiei. Există, în schimb, teme de dezbatere pe modificarea Constituţiei, dar nu cred că într-un climat cu criză energetică, război şi criză economică urgenţa noastră numărul unu este modificarea Constituţiei. Domnul Titus Corlăţean, Robert Cazanciuc, fără să anunţe presa au avut întâlniri cu profesori de la universităţi, cu avocaţi, cu judecători şi au dezbătut această temă, tema modificării Constituţiei, dar am făcut-o într-un mod discret – nici eu nu m-am implicat, nu sunt un mare specialist – am făcut-o într-un mod discret şi într-un mod constructiv, să vedem unde este depăşită Constituţia României şi care ar fi urgenţele; nu ştiu, reorganizarea administrativă, dacă am fi făcut-o la momentul respectiv când au făcut-o şi polonezii am fi avut o altă rată de absorbţie a fondurilor europene”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă până în 2024 România nu va schimba forma de guvernământ, Ciolacu a răspuns: „Nu pot să garantez acest lucru, haideţi să depăşim întâi urgenţele pe care le au românii, noi încercăm, în discuţii, nu secrete (…) şi dacă românii vor considera oportun, vom face aceste modificări”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, referindu-se la ideile conform cărora PSD şi PNL ar urma să candideze pe liste comune la alegerile parlamentare din anul 2024, că nu „vede o conjunctură astfel încât stânga şi dreapta să candideze împreună”. El face referire la modelul Germaniei, unde marile partide de stânga şi dreapta au candidat separat, dar au guvernat împreună în ultimii 17 ani.

Întrebat, la Prima Tv, cum răspunde afirmaţiilor fostului lider al PNL, Ludovic Orban, conform cărora PSD şi PNL ar dori să aibă candidatură comună la viitoarele alegeri legislative, Marcel Ciolacu a invocat modelul german.

Nu vreau să comentez ce spune domnul Orban. Ştiţi, e o vorbă: pâinea se mănâncă rânduri. Domnul Orban a avut şansa să facă ceva bun pentru această ţară şi pentru PNL. Părerea mea, că nu i-a reuşit nici pentru PNL, nici pentru România, dacă ne uităm la cifre şi abordarea din perioada pandemiei. Cred că vom rămâne doar cu frustrarea că am fost închişi în case timp de 30 sau 60 de zile, în timp ce s-au furat sute de milioane de euro pe produse neconforme şi nefolosite nici în ziua de astăzi. (…) Nu cred că… eu prefer sistemul german, chiar dacă acolo aproape 17 ani au fost stânga şi dreapta împreună la putere, întotdeauna au candidat separat şi după alegeri au creionat o coaliţie”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a invocat, în acest context, „doctrinele şi valorile separate” ale PNL şi PSD, arătând că divergenţele dintre cele două partide „nu sunt certuri”.

„E normal ca eu să apăr valorile social-democrate şi să-mi doresc o echitate socială mai pronunţată în România, e normal ca domnul Ciucă să-şi apere valorile liberale şi important e ca fiecare cu argumente – nu cu lozinci, ”Domnule, este taxă unică” – haideţi să vedem realităţile, s-au închis foarte multe incendii în această perioadă de şase luni de zile şi doar să fii rău intenţionat să nu observi totuşi plus valoarea adusă de PSD prin miniştrii săi în actuala componenţă a guvernului şi rapiditatea cu care s-a reacţionat la aceste crize. Nu văd, totuşi, o conjunctură astfel încât stânga şi dreapta să candideze împreună”, mai afirmă liderul PSD.

Acesta a explicat că Uniunea Social-Liberală (USL) s-a format pentru că, la acel moment, liderii celor două partide au „considerat că trebuie să se unească împotriva unui duşman”, arătând că nu este cazul în acest moment, pentru că liderii PNL şi PSD „nu au duşmani, ci adversari politici”.

Atunci s-au unit cu toţii împotriva lui Băsescu. Dacă ne uităm acum în spate, total justificată acea unire şi acea ură împotriva preşedintelui Băsescu, dar nu suntem în acel context”, adaugă Ciolacu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, despre relaţia dintre cele două mari partide care fac parte din coaliţia de guvernare, că aceasta este una dintre doi „adversari” politici, nu dintre doi „duşmani politici”. În ceea ce priveşte prezentarea bilanţului după şase luni de guvernare a actualei coaliţii în cadrul unor evenimente separate, liderul social-democrat subliniază că a „sesizat faptul că din nou PSD-ul a dat ora exactă, ceilalţi făcându-şi programul după ce şi-a făcut PSD-ul”.

„Câştigul cel mai mare al actualei coaliţii este că funcţionează la parametrii, totuşi, aşteptaţi de populaţia României. Suntem din două familii politice diferite. Este evident că nu am creat această coaliţie din dragoste între cele două partide, categoric. Din interes pentru ţară. Totuşi, această coaliţie, în afară de majoritatea din Parlament, a adus şi o stabilitate în România şi dacă la început existau anumite opinii că ar fi fost mai bine ca PSD-ul să stea în opoziţie, că ar fi crescut în sondaje, acum, după cele şase luni de implicare directă a Partidului Social Democrat şi a miniştrilor din Guvern, cred că decizia a fost una corectă, mai ales în contextul cu aceste crize suprapuse”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a explicat deciziile celor două mari formaţiuni din coaliţia de guvernare de a prezenta separat, în aceeaşi zi, bilanţul la şase luni de guvernare, drept unele care fac „parte din jocul politic”.

Am făcut două manifestări, noi o anunţasem de vreo două săptămâni, apoi şi dânşii şi-au schimbat priorităţile, făcând cu o oră mai devreme, face parte din jocul politic. Dar normal că am sesizat faptul că din nou PSD-ul a dat ora exactă, ceilalţi făcându-şi programul după ce şi-a făcut PSD-ul”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat dacă îi consideră pe liberali competitori politici, liderul social-democrat a răspuns: „Categoric!”.

Acesta spune că are o comunicare constantă cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, iar deciziile sunt luate după ce are loc un dialog între liderii celor două formaţiuni politice, dar şi între echipele formate la nivelul fiecăruia dintre partide.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.