Spread the love

PSD a decis să depună, săptămâna viitoare, luni, moțiunea de cenzură. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a spus că odată ce va pica Guvernul va fi anunțată și propunerea de premier susținut de PSD.

„Noi tratăm lucrurile acestea extrem de serios și suntem convinși că ALDE și PRO România vor vota această moțiune. Credem că și USR-ul va vota această moțiune, dacă vor să-și mențină linia de discurs împotriva actualului Guvern”, a transmis Lucian Romașcanu.

Președintele PRO România, Victor Ponta, a declarat miercuri în plenul reunit, la raportul premierului, că „Guvernul PEPSIglas” trebuie să fie demis, aluzie la bâlba ministrului Educației, Monica Anisie.

„O să fie nevoie să moară oameni ca să fie alegeri”, a parafrazat Ponta o expresie folosită de Klaus Iohannis în trecut, de data asta liderul PRO România referindu-se la Guvernul PNL.

„Domnule Ciolacu, că văd că dvs. ascultați glasul poporului și ați decis să depuneți moțiune de cenzură. De-abia o aștept, nu trebuie să spuneti altceva în moțiune decât „Vaccin anti-Lucovid în România”!”, a spus Ponta.

Delegația Națională a PRO România a validat luni, 10 august, lista candidaților pentru alegerile locale. Cu același prilej, membrii Delegației Naționale au discutat și oportunitatea susținerii unei moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban, anunțată de PSD. Concluzia acestora a fost că România se adâncește în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv.

Președintele interimar PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că liberalii vor alegeri locale cât mai repede pentru că pe măsură ce trece timpul, PNL are mai multe șanse să piardă puterea, iar odată cu pierderea puterii liberalii își vor „pierde și libertatea”. Ulterior, liderul PSD a spus despre moțiunea de cenzură că guvernanții trebuie să plece „acasă sau la pușcărie”. În sală s-a aflat premierul Ludovic Orban.

Ciolacu: Gata, ajunge!

„Gata, ajunge, s-a umplut paharul. Pe 17 august PSD va depune moțiunea de cenzură. Consideram că e timpul să plecați acasă sau la pușcărie în funcție de caz”, a spus Ciolacu, la tribuna Parlamentului.

În 30 iulie, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii au decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august.

PSD, ALDE și PRO România, cele trei partide care au anunțat în mod categoric că vor susține înlăturarea Guvernului Orban însumează 231 de voturi: Partidul Social Democrat și ALDE au 210 de parlamentari (139 deputaţi şi 71 de senatori), iar PRO România are 21 de deputați și 4 senatori. Aşadar, PSD poate conta oficial pe 235 de voturi, reușind cu lejeritate să trimită acasă echipa condusă de Ludovic Orban. În plus, cele 3 formațiuni se pot baza și pe voturile minorităților, care întotdeauna au votat alături de puterea parlamentară, deținută în prezent de PSD. În acest caz, ar rezulta un plus de 17 parlamentari, care s-ar adăuga celor 235 de voturi pe care deja le au cei de la PSD, ALDE și PRO România. De altfel, tradiţia parlamentară arată că mai mereu cinci-şase deputaţi ai minorităţilor votează alături de PSD, astfel că moțiunea social-democraților poate trece fără probleme, chiar și fără votul UDMR.

La sfârșitul lunii iulie, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că maghiarii nu vor semna o moțiune de cenzură, demers susținut de PSD, ALDE și Pro România.

„Nu am discutat, vom discuta la momentul potrivit (despre moțiunea de cenzură – n.red.). Nu cred că în perioadele când sunt alte probleme, e oportun să vii cu o moțiune de cenzură, dar nici nu văd o catastrofă, fiindcă este un instrument constituțional, un instrument politic în mâna Opoziției. Nu știu, depinde de foarte-foarte multe chestiuni care se vor întâmpla în august. Eu atâta pot să vă spun, că noi nu vom semna o moțiune de cenzură, asta e sută la sută”, spunea Kelemen Hunor.

Dacă guvernul condus de Ludovic Orban va cădea înaintea alegerilor, ar rămâne un guvern cu puteri limitate. Puterile lui Ludovic Orban ar fi, așadar, limitate și la mâna PSD, partidul care deține majoritate în Parlament. În plus, va urma o perioadă de mare instabilitate politică, dezbaterea urmând să se concentreze pe formarea unui nou guvern și mai puțin pe problemele administrației locale, ceea ce ar putea avantaja PSD. Totodată, odată cu dărâmarea Executivului Orban, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, va adăuga o victorie în CV-ul de candidat. Marcel Ciolacu va demonstra, chiar înainte de Congres, că este un lider activ și de forță.

Votul asupra moțiunii de cenzură va avea loc în Parlament în luna septembrie. Potrivit senatorului PSD, Radu Oprea, dacă votul ar avea loc în luna august, liberalii vor merge la CCR spunând că fiind sesiune extraordinară nu se mai poate depune a doua moțiune de cenzură pentru că deja a trecut una în prima parte a anului și legea spune că nu pot iniția două moțiuni de cenzură în aceeași sesiune cu excepția cazului în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pentru o lege.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *