PSD la un pas de excludere din Partidul Socialiștilor Europeni? Dobre: „Ei sunt deja ca și excluși din PES, dacă PSD-iștii nu văd în ce hal conduce Dragnea, să meargă pe mâna lui!”

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, a anunțat, joi, că au fost înghețate relațiile cu Partidul Social Democrat din România până în momentul în care aceștia nu-ți vor reafirma atașamentul față de valorile statului de drept și nu vor respecta recomandările Comisiei Europene.

„Președintele PES dl. Sergei Stanishev a confirmat îngrijorările legate de respectarea regulilor statului de drept în România. El a informat prim-miniștrii, liderii de partide și comisarii europeni că, până la momentul la care Guvernul României își reafirmă atașamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră „BLOCATE” toate relațiile cu PSD și urmează ca discuția oficială privind apartenența PSD la PES să aibă loc la următoarea reuniune a Prezidiului PES”, se arată un comunicat al PES.

Anunțul a venit ca un trăsnet pentru social-democrați, care se arată îngrijorați de situație, așa cum a precizat PES Activists România, coordonată de Victor Negrescu:

„Rațiunile electorale, informațiile insuficient verificate și lipsa de consultare a social democraților din România au condus la aceste discuții. Pentru a lua o decizie corectă prima regulă este să asculți toate părerile, pentru a clama nevoia de transparență este nevoie să lași poarta deschisă dialogului.Cei aproape jumătate de milion de membri ai Partidului Social Democrat au fost ignorați prin această poziție publică pentru că nu s-a oferit o șansă reală dialogului. (…) După alegeri trebuie să luăm o decizie la nivel european cu privire la ce tip de social democrație ne dorim pe viitor. Va trebui să decidem între o politică, cu accente elitiste, care conduce la eșecul politic și o politică socială bazată pe apropiere de oameni și de nevoile lor. Social democrația europeană poate să supraviețuiască doar prin solidaritate și dialogul între membri săi”.

Din perspectiva celor de la PRO România, cei mai mulți dintre ei foști social-democrați, poziția socialiștilor europeni vine ca o confirmare pentru tot ceea ce susține partidul fondat de Victor Ponta, așa cum ne-a precizat și deputatul constănțean al partidului, Mircea Titus Dobre.

„PSD se îndreaptă treptat spre excluderea din familia europeană, așa cum a spus și Victor Ponta, la un moment dat, deja nu mai face parte din această familie. (…) Europarlamentarii PSD sunt pe statul de plată al lui Liviu Dragnea și vor fi ignorați în familia europeană și în Parlamentul European. Lista este decisă de el și dacă ne uităm foarte clar la acea listă observăm că sunt niște oameni care nu au avut niciodată de-a face cu PSD. Cât despre foștii noștri colegi din PSD, dacă nu iese nici unul dintre ei să își asume și să spună cât de rău produce și în ce hal duce Liviu Dragnea PSD într-o direcție foarte greșită, asta înseamnă că merg pe mâna lui și să își asume! Noi, cei care am plecat din PSD la PRO România, am spus foarte clar și am punctat de atâtea ori: nu suntem de acord cu politica pe care o duce Liviu Dragnea!”, a spus deputatul Dobre, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*