PSD-iștii vor să permită consiliilor județene să suplimenteze numărul de agenți de pază. Palaz: „În sfârșit ceva bun pentru autorități, după doi ani!”

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.13/2011 este inițiată de deputatul PSD Ștefan Ovidiu Popa, căruia i s-au alăturat alți 38 de deputați social-democrați. Inițiatorul arată că legislația restricționează nejustificat numărul de posturi la serviciile de pază a obiectivelor de interes județean, finanțate integral din venituri proprii.

„A asigura paza discreționar, doar pentru o parte din aceste instituții, în limita posturilor restricționate, presupune o neîndeplinire a obiectului de activitate specific al instituției pe de o parte, pe de altă parte o discriminare a instituțiilor de interes județean care solicită asigurarea pazei și sunt refuzate. Această măsură restricționează accesul pe piața muncii și la o concurență loială, în condițiile în care obiectul de activitate al serviciilor de pază județene este deja limitat la obiectivele de interes județean și la bunurile aparținând domeniului public și privat al județului. (…) Este lipsit de logică și aplicabilitate ca stabilirea numărului de posturi de pază pentru un obiectiv să se raporteze exclusiv la numărul de locuitori ai județului, intrând în conflict cu reglementarea din legea ordinară care reglementează condițiile concrete de asigurare a pazei obiectivelor”, se arată în expunerea de motive.

Prin urmare, se propune modificarea Legii 13/2011 astfel: „Numărul necesar de posturi pentru paza tuturor obiectivelor de interes județean sunt stabilite prin hotărâre de Consiliu Județean”.

Un traseu greoi, consiliile județene așteaptă cu sufletul la gură

Propunerea inițiată pe 19 februarie a fost, surprinzător, respinsă de Senat pe 2 mai. Pe de altă parte, Guvernul s-a exprimat pe 15 martie și nu s-a pronunțat, lăsând Parlamentul să decidă asupra oportunității adoptării. În prezent, propunerea se află la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, unde termenul pentru depunerea amendamentelor expiră pe 17 mai, iar raportul comisiei pentru budget trebuie emis până pe 29 mai.

În teritoriu, consiliile județene își doresc adoptarea acestei inițiative, așa cum ne-a confirmat și vicepreședintele CJC, Claudiu-Iorga Palaz.

„În sfârșit iau și ei o inițiativă bună pentru autoritățile locale. Putem să asigurăm la Spitalul Județean, la Policlinica 2, instituții care sunt coordonate de noi să preia pază. Nu avem firme private la CJC, ceea ce e o performanță! Mie mi se părea înainte că era o prostie, aveam gardieni publici și apelam la firme private, dar la ora asta s-a revenit la normal. Dacă am putea să angajăm mai mulți ar fi foarte bine, pentru că avem ce să păzim. În sfârșit, o măsură bună pentru autorități, după doi ani!”, a spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*