PSD, despre Legea Offshore: „Sunt PROBLEME privind modul în care se ÎMPART BANII şi cum ne asigurăm că gazele din Marea Neagră rămân în ţară!”

Deputatul PSD Ana Cătăuţă a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre legea offshore, o altă restanţă a coaliţiei de guvernare, că sunt unele probleme privind modul în care se împarte profitul precum şi cum ne asigurăm că gazele extrase din Marea Neagră rămân în ţară şi nu pleacă spre export.

PNL are dreptul să susţină pe cine doreşte la Ministerul Energiei pentru că este un minister care a revenit PNL-ului, în urma negocierilor, însă asta nu înseamnă că, atunci când sunt momente complicate, când nu suntem de acord, nu cu domnul Popescu personal, că nu are nimeni nimic cu dânsul, însă cu politicile pe care dânsul le promovează, sau în multe cazuri nu le promovează, atunci şi colegii mei şi eu ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care Ministerul Energiei este condus”, a spus deputatul PSD.

Despre legea offshore, Ana Cătăuţă a precizat că în acest moment există legislaţie în acest sens, însă „sunt unele probleme privind modul în care se împarte profitul”. „Într-adevăr, proporţia de 90 la sută stat şi 10 la sută companii este greu de suportat din punct de vedere economic de către investitori”, a spus Ana Cătăuţă, precizând că o a doua problemă este cea legată de întrebarea pe care mulţi români o au şi anume cum ne asigurăm că gazele extrase din Marea Neagră rămân în ţară şi nu pleacă spre export.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *