PSD Constanța stă cuminte la europarlamentare. Obiectivul anunțat de deputatul Vișan: „Să realizăm cel puțin rezultatele de la ultimele alegeri!”

Încet-încet, partidele politice intră în febra alegerilor europarlamentare. Peste tot se discută, se negociază, se țipă și se reproșează pe marginea întocmirii listelor de candidați. USR și PLUS își bat capul să stabilească dacă merg împreună sau separat la alegerile din 26 mai și o situație similară este și în ograda PSD și ALDE, care, la fel, nu au anunțat încă oficial cum vor proceda.

CITEȘTE ȘI:

În toate aceste ecuații, se pare că județul Constanța va fi văduvit de candidați, USR anunțând deja că nu vor avea nici un reprezentant de la malul mării pe locuri eligibile și ne așteptăm să fie la fel și la PNL sau PMP. Totodată, la fel va fi și în zona partidelor de guvernare, PSD Constanța nedorind să înainteze nici un nume pentru locuri eligibile la euroalegerile din primăvară.

CITEȘTE ȘI:

„Nu vom avea nici o propunere. Important este să fim uniți, să fim organizați și să reușim să realizăm cel puțin rezultatele de la ultimele alegeri europarlamentare”, a spus deputatul social-democrat constănțean, George Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Obiectivul anunțat de deputatul constănțean este unul ambițios, întrucât la alegerile din 26 mai 2014, alianța de atunci PSD-UNPR-PC a câștigat detașat, obținând un scor electoral de 34,47% în judeţul Constanţa, urmată de PNL cu 14,75%, PMP – 11,18%, candidatul independent Mircea Diaconu obținând 9,54%, iar fostul PDL având un scor de 10,49%.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *