PSD cere consens naţional pentru PNRR. Felix Stroe: „Guvernul să renunţe la atitudinea arogantă şi auto-suficientă”

Social democrații cer partidelor parlamentare să iasă din logica „orgoliilor de partid” şi să colaboreze pentru realizarea unui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) „viabil”. PSD propune să fie organizată în Parlament o dezbatere la care să participe reprezentanţii Guvernului, administraţiile locale, reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor și ONG-urile de profil.

„Având în vedere situaţia critică în care a ajuns România după o nouă amânare la Bruxelles a PNRR, PSD face un apel către toate formaţiunile politice parlamentare să iasă din logica orgoliilor de partid şi să colaboreze pentru realizarea unui plan naţional viabil care să fie aprobat la Bruxelles şi care să asigure absorbţia fondurilor europene disponibile prin acest mecanism„, a transmis PSD, printr-un comunicat de presă.

Și social-democrații constănțeni solicită Guvernului să renunțe la atitudinea arogantă și auto-suficientă, așa cum a transmis președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe:

„Cerem Guvernului să renunţe la atitudinea arogantă şi auto-suficientă pe care a manifestat-o în legătură cu PNRR până în prezent şi să accepte dialogul şi colaborarea cu toate forţele care pot contribui în sens pozitiv la realizarea acestui proiect naţional. În acest sens, PSD propune ca imediat după Sărbătorile de Paşte să fie organizată în Parlamentul României o dezbatere amplă pe acest subiect la care să participe reprezentanţii Guvernului, parlamentarii şi experţii tuturor partidelor parlamentare, asociaţiile administraţiilor locale, reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, ONG-uri de profil, dar şi specialişti din mediul economic şi academic”.

Social-democraţii propun ca imediat după sărbătorile de Paşte să fie organizată în Legislativ o dezbatere „amplă” pe acest subiect, la care să participe reprezentanţii Guvernului, senatorii şi deputaţii şi experţii tuturor partidelor parlamentare, asociaţiile administraţiilor locale, reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, ONG-uri de profil, dar şi specialişti din mediul economic şi academic.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *