Spread the love

PSD a ajuns la un acord de principiu cu parlamentarii PRO Romania, ALDE și PPU-SL ca să răstoarne Guvernul Ludovic Orban prin moțiune de cenzură. Astfel, în Camera Deputaților sunt 160 de parlamentari PSD, PRO România, ALDE și PPU-SL care ar pune umărul la debarcarea Guvernului, în timp ce în Senat, PSD, ALDE și PRO România au 77 de parlamentari. În Camera Deputaților și Senat, un număr de 237 de parlamentari ar vota, de principiu, moțiunea de cenzură.

Este nevoie de minim 233 de voturi pentru ca o moțiune de cenzură să fie adoptată de Parlament. Prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, Guvernul este demis.

Momentul depunerii moțiunii de cenzură este însă o problemă. Curtea Constituțională a decis că Parlamentul nu poate cenzura instituirea stării de alertă și că atributul revine Guvernului. Social-democrații spun că prin decizia CCR, liberalii pot prelungi fără nici o piedică starea de alertă astfel încât să-i împiedice pe parlamentari să voteze o moțiune de cenzură. Dorința social-democraților este răstunarea guvernului până la alegerile locale care ar trebui să aibă loc în 27 septembrie. De altfel, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a arătat că guvernul Orban va fi demis în prima zi fără stare de alertă. Totodată, în ipoteza în care guvernul Orban ar fi demis, este evident de așteptat ca președintele Klaus Iohannis să meargă tot pe o propunere de premier din zona liberalilor și social-democrații nu vor mai accepta să instaleze un nou cabinet PNL. Astfel, până la o soluție, rămâne interimar guvernul demis.

Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, a anunțat că partidul va depune o moțiune de cenzură la cererea primarilor din partid, astfel încât alegerile locale să fie organizate de un alt guvern. Totodată, fostul președinte interimar al Senatului, Titus Corlățean (PSD), a declarat, vineri, că nu va mai vota niciodată o formulă de guvern cu liberalii și că ar prefera să demisioneze din PSD decât să mai voteze un guvern liberal.

La votul pentru moțiunea de cenzură, evident, vor vota pentru și social-democrații constănțeni, printre care și senatorul Ștefan Mihu.

„Motivele pentru care Orban trebuie demis sunt numeroase și cunoscute. Refuză să mărească pensiile, să dubleze alocațiile, în schimb susține menținerea pensiilor speciale, numărul angajaților din sistemul public a crescut cu mult față de guvernările noastre – pentru că trebuie să-și asigure clientela de partid, el la guvernare a ajuns pentru clientelă, nu pentru români, apoi mai sunt nesfârșitele împrumuturi ale domnului Cîțu care consideră că banii țării sunt banii lor și, după ce vor pleca, nu mai contează cine va plăti ratele și dobânzile, secătuind astfel un buget național și-așa afectat tot de proasta lor guvernare… Nu mai vorbesc de fermierii afectați de secetă și mai nou de inundații cărora acest guvern le servește numai promisiuni și acești oameni sunt în cea mai grea perioadă a activității lor… Domnul Orban trebuie trimis în… șomaj politic! (aluzie la șomajul tehnic instituit de liberali în perioada stării de urgență și a stării de alertă – n.r.)”, a spus senatorul Mihu, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *