Spread the love

Colegiul Naţional al PMP a aprobat, duminică, semnarea unui protocol de colaborare cu PNL pentru crearea de majorităţi de dreapta în Consiliile judeţene şi locale, a anunţat liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac.

„Rezultatul obţinut ne permite să le propunem colegilor din PNL un protocol de colaborare prin care să creăm împreună, acolo unde există posibilitatea, majorităţi de dreapta între partidele noastre. De altfel, am şi obţinut votul colegilor pentru un protocol de colaborare. Pentru noi este foarte important să fructificăm voturile şi încrederea pe care românii ni le-au acordat, astfel încât România să aibă administraţii locale eficiente care pun în centrul atenţiei interesul cetăţeanului, interesul localităţii. Este un document pe care l-am prezentat premierului Orban, ne-am exprimat disponibilitatea de a forma majorităţi peste tot, în întreaga ţară, în Consilii judeţene, consilii de municipii, oraşe şi comune, urmează ca şi dumnealui să prezinte în forurile de conducere ale PNL, să vedem dacă agreează exact această formulă propusă şi apoi să-l semnăm”, a spus Eugen Tomac, după ședința conducerii PMP.

Eugen Tomac a mai spus că PMP este interesat de o colaborare strict cu PNL, dar lucrurile rămân deschise şi cu USR.

„Noi am susţinut această iniţiativă „Fără penali în funcţii publice”,  din acest punct de vedere nu există nicio problemă. Pentru noi este important să devenim o coaliţie credibilă şi matură care îşi pune voturile în slujba comunităţii. De aceasta am mers către PNL, pentru că PNL a reuşit să obţină foarte multe primării, consilii judeţene şi acolo unde putem să creăm împreună aceste majorităţi, să o facem. Pe noi ne interesează această colaborare strict cu PNL. Acolo unde va exista şi USR, bineînţeles că lucrurile rămân deschise”, a mai spus Tomac.

Negoi (USR): „O să stăm după gard, în opoziție…

Protocolul anunțat duminică de președintele PMP produce efecte și la nivelul județului Constanța, unde președintele organizației județene, Claudiu Palaz, este la un pas de a deveni vicepreședinte al instituției. Protocolul PNL – PMP dezamăgește mai mult pe reprezentanții USR-PLUS care au tot sperat la o alianță cu liberalii și în Consiliul Județean. Din ceea ce ne-a precizat președintele USR-PLUS Constanța și consilier județean, Remus Negoi, liberalii constănțeni îi duc de nas pe USR-iști:

Nu am mai avut nici o discuție de atunci (de o săptămână – n.r.), așteptăm colegii de la PNL să aibă Biroul Politic Județean, să stabilească direcțiile pe care le vom negocia și pentru Consiliul Județean, pentru că am atacat inclusiv problema CJC, adică a parteneriatului pe care trebuie să îl avem în mod firesc și natural, atât la Consiliul Local cât și cel Județean. Președintele Bogdan Huțucă așteaptă să ia mandat în BPJ pentru a demara eventualele negocieri. Încurcă puțin introducerea unor necunoscute, precum negocierile de la nivel național, unde este luat în calcul și PMP. Din punctul nostru de vedere, PMP a votat cot la cot cu PSD în ultimii patru ani… (…) E în regulă (protocolul PNL – PMP – n.r.), probabil va trebui să intrăm în opoziție în Consiliul Județean, de partea cealaltă a gardului, deși în CLM există un parteneriat. Vă dați seama în ce situație suntem? Opoziția este activă, cu atât mai mult cu acest scenariu… Sper totuși că nu se va întâmpla!”, a spus Remus Negoi, pentru TOMIS NEWS.

În ceea ce privește PMP, Claudiu Palaz ne-a precizat că protocolul asigură o majoritate în Consiliul Județean, iar în privința USR înțelegem că ar fi… exclusă:

Ținând seama de abordarea politică pe care a avut-o Eugen Tomac referitoare la PNL și protocolul care se semnează la nivel național, eu sunt om de partid și voi merge pe linia asta. Cu acest protocol, asigurăm majoritate în Consiliul Județean! Mai departe (pentru funcția de vicepreședinte – n.r.) rămâne să avem o discuție cu PNL. Abordările sunt tranșate și administrativ, nu doar politic, de sus până jos, asigurăm colaborarea cu PNL. La județ nu au fost avansate nici un fel de discuții, cel puțin așa am înțeles de la Stelian Ion… Eu cred că, în politică, este important să ai o linie corectă de sus până jos. Mai departe, cu deciziile politice, vedem…”, a spus Claudiu Palaz, pentru TOMIS NEWS.

COMPONENȚA VIITORULUI CONSILIU JUDEȚEAN:

PNL: Marian Cruşoveanu, Stelian Gima, Dana Constantinescu, Bogdan Bola, Gianina Topolov, Stere Guteanu, Liviu Popa, Cristian Zahariuc, Enache Bucovală, Dorin Opreanu, Costel Ilie, Florin Pîrvulescu, George Drăgan, Mihaela Scrieciu, Dincer Geafer

Alianţa PSD-ALDE-PNŢCD-ADER: Marius Horia Ţuţuianu, Alexandru Mîrşu, Veronica Gheorghe, Marius Ciobănel, Marilena Dragnea, Gheorghe Donţu, Cosmin Ciobanu, Nicoleta Bercaru, Leonard Tănase, Marius Liviu Petre.

USR-PLUS: Remus Negoi, Edward Nedelcu, Petre Enciu, George Bădilă, Andrada Dordea.

PRO România: Răzvan Filipescu, Mircea Titus Dobre, Vasile Rizea

PMP: Claudiu Palaz, Ioana Reşit, Virgil Senopol.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *