Protocol de colaborare între Universitatea Ovidius și Muzeul de Istorie Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța, prin Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), a semnat ieri, 14.06.2021, un protocol de colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC) și Crama Histria (S.C. Viticola S.A.), informează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul FISP. Potrivit sursei citate, colaborarea își propune deschiderea unui șantier arheologic de cercetare sistematică a tumulilor din zona Cogealac, lucrările fiind realizate de cercetătorii MINAC în cooperare cu cadre didactice și studenți ai FISP, în cadrul activităților de practică.

Acest demers reprezintă un excelent și onorant exemplu de conlucrare între instituții de învățâmânt și cercetare și mediul antreprenorial. Inițiativa a aparținut directorului Cramei Histria, Paul Fulea, interesat de exploatarea pe termen mediu și lung a obiectivelor arheologice de pe teritoriul societății. Se demonstrează, astfel, posibilitatea armonizării interesului economic cu cel cultural și academic, în vederea unei conlucrări avantajoase pentru toate părțile implicate”, precizează Emanuel Plopeanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *