PROTESTE în Capitală împotriva certificatului verde. „Libertate fără certificate!”

Un nou protest de amploare are loc, sâmbătă seară, în Piața Universității din București. Manifestanții sunt nemulțumiți de obligativitatea certificatului verde. Sute de români scandează împotriva noilor măsuri instituite de Guvernul României. Manifestanții flutură steaguri tricolore şi poartă pancarte cu mesaje precum: „Fără pașapoarte”, „Nu vaccinare obligatorie”.

Totodată, rudele celor decedați în incendiul de a Colectiv, în urmă cu șase ani, au protestat sâmbătă seara pe treptele Curții de Apel București. Pe trepte se aflau fotografiile celor decedați, iar rudele, acoperite cu cearșafuri albe, s-au întins în dreptul acestora. Rudele au protestat față de lentoarea cu care s-a derulat procesul celor găsiți vinovați pentru incendiu. Protestul ar trebui să fie urmat de un marș până la Clubul Colectiv, conform anunțului organizatorilor.

protest colectiv

Și în urmă cu două zile un protest similar a avut loc tot în Piața Universității. Jandarmii bucureşteni au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.000 de lei, participanţilor la manifestaţia din Piaţa Universităţii care au protestat joi faţă de restricţiile impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

Pentru o perioadă de 30 zile de la introducerea noilor restricții, mitingurile și demonstrațiile pot fi organizate cu participarea a cel mult 100 de persoane și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Este greu de crezut că oamenii prezenți la manifestație au certificat verde dat fiind faptul că protestează tocmai împotriva acestuia.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *