PROTEST la Medgidia împotriva amplasării bustului unui compozitor din… Kazahstan

Un protest va avea loc vineri la Medgidia, îndreptat împotriva inițiativei primarului Valentin Vrabie de a instala bustul unui compozitor din Kazahstan. Vrabie a răspuns pozitiv solicitării Ambasadei Kazahstanului, după ce inițial primarul Constanței, Vergil Chițac, a avut această idee. Planul de la Constanța a picat, așa că s-ar putea aplica la… Medgidia.

Consilierul local din partea PSD, Sorin Radu, alături de Uniunea Culturală Tătară și o serie de militanți ai AUR Constanța – nemulțumiți de amplasarea statuii – vor protesta pașnic vineri, 26 martie, imediat după rugăciunea de la geamie, în piațeta Decebal. De asemenea, ca răspuns la inițiativa primarului, protestatarii vor dezveli un bust al lui Lucian Grigorescu, fără autorizație, pentru că nici cel din Kazahstan nu are.

Inclusiv comunitatea tătară este inflamată din cauza inițiativei primarului, care îl acuză pe președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, apropiat al lui Vrabie, că este în spatele acestui gest, chiar dacă, oficial cel puțin, Uniunea transmite că nu susține demersul. Atât Uniunea Democrată Tătară, cât și consilierul local PER de la Mangalia, Menabit Ozghiun, îl arată cu degetul pe Eserghep, pe care îl numesc nogai, termen perceput în istoria tătarilor drept o rudă mai de… joasă calitate. Amintim că, în legislatura 2000-2004, deputatul de atunci Gelil Eserghep a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan și Albania iar în legislatura 2004-2008, el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Republica Turcia, Albania și Republica Azerbaidjan.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

2 comentarii la „PROTEST la Medgidia împotriva amplasării bustului unui compozitor din… Kazahstan

  • vineri, 26 martie 2021 la 17:44
    Permalink

    Asa mare protest a fost la Medgidia ca s-au adunat vreo 10 persoane, dar nici Vrabie si ambasadorul Kazahstanului nu l-au mai dezvelit… Sunt curios cate persoane au manifestat la Aktau, in Kazahstan, impotriva dezvelirii bustului poetului Mihai Eminescu, la reciprocitate cu cel inaugurat in Romania… De investitiile care trebuiau facute in Romania de kazahii de la KazMunayGas, proprietarii combinatului petrochimic de la Navodari, nici nu mai are rost sa vorbim…

    Răspunde
  • miercuri, 24 martie 2021 la 13:35
    Permalink

    In tara hotilor TATARII sint cei mai cinstiti dintre „si alti conlocuitori ” cum ai numiti voi Romanii!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *