Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului a amendat Primăria Constanța în două rânduri, în problema legată de locurile de joacă din oraș. Povestea a început în vremurile în care CRPC Constanța era condus de Horia Constantinescu, adversar electoral al primarului Decebal Făgădău.

CRPC a amendat în 2017 Primăria Constanța cu suma de 30.000 lei din cauza nerespectării obligațiilor privind mentenanța locurilor de joacă. Municipalitatea a contestat amenda și, după cinci termene de judecată, Judecătoria Constanța a dat câștig de cauză Primăriei, în iunie 2018. A urmat o lungă serie de recursuri și apeluri și întâmpinări, iar în 19 decembrie 2018 s-a dat hotărârea definitivă, prin care instanța anula inițiativele războinice ale lui Horia Constantinescu.

A urmat același traseu pentru al doilea proces verbal, care astăzi a fost îngropat printr-o decizie definitivă a Tribunalului Constanța. Iată decizia:

Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de apelantul – petent MUNICIPIUL CONSTANTA prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD – EST GALATI . Schimba sentin?a civilă nr 3276/22.03.2019 pronun?ată de Judecătoria Constan?a, în sensul că: Admite plângerea contraven?ională formulată de petentul MUNICIPIUL CONSTANTA prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD – EST GALATI . Anulează procesul – verbal de contraven?ie seria ANPC nr 897315/14.05.2018 întocmit de ANPC – COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD – EST GALATI. Definitivă . Pronun?ată, astăzi , 25.03.2020, în conformitate cu disp. art 396 alin 2 c proc . civ, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instanței. Document: Hotarâre    25.03.2020.

După un scurt și irelevant mandat la șefia pe țară a Protecției Consumatorului, Horia Constantinescu a revenit la Constanța, unde, recent, s-a autosuspendat din instituție, pentru a candida la funcția de primar al orașului. Între timp, criza provocată de coronavirus l-a determinat zilele trecute pe Horia Constantinescu să se răzgândească și a solicitat revenirea în instituție. Încă așteaptă răspuns în acest sens.

CITEȘTE ȘI:

Adio, plata prin SMS! Regulamentul parcărilor din orașul Constanța, ANULAT DEFINITIV în instanță

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *