Propunerea lui Chițac pentru sistemul de termoficare al Constanței: microcentrale de cartier!

A fost o dispută mare la sfârșitul lunii trecute, cu ședințe tensionate de consiliu local municipal și mai multe zile de atacuri publice între liberali și primarul Decebal Făgădău, privind preluarea de către municipalitate a magistralelor de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța S.A. (CET). Conflictul politic s-a încheiat pe 22 august, în urma unei ședințe informale între toți consilierii locali și a unei ședințe extraordinare în cadrul căreia liberalii s-au conformat și, în final, au votat proiectul.

CITEȘTE ȘI:

După votul din Consiliul Local Municipal, președintele Asociației „Constanța Altfel”, senatorul Vergil Chițac, ne-a precizat faptul că „meciul acesta este pentru că PNL nu a venit să spună clar: „Viziunea noastră asupra încălzirii termoficate centralizate în Constanța este următoarea și trebuie să facem așa și așa”. Atunci, nimeni nu ar mai fi zis nimic!” Totodată, Chițac a mai promis că, în perioada următoare, va oferi viziunea sa privind sistemul de termoficare al Constanței.

Între timp, consilierii municipali sunt convocați în sedință extraordinară marți, 10 septembrie, iar pe ordinea de zi figurează proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului referitor la „Stabilirea modalității optime de gestiune a serviciului public de alimentare în sistem centralizat cu energie termică a municipiului Constanța”.

Chiar înainte de ședință, luni, Vergil Chițac și-a expus viziunea privind sistemul de termoficare al Constanței. De fapt, este vorba de două viziuni, una proprie și alta a ing. Panait Solzaru.

„Sistemul actual de termoficare din orasul Constanta datează din anii 70 si are o arhitectură in care elementul principal il reprezenta Centrala Electro – Termica. Aceasta era dotata cu 2 generatoare electrice de 50 MW fiecare, care produceau in principal energie electrica iar produsul secundar era apa supraincalzita rezultata de condensarea aburului in turbinele grupurilor generatoare. Acesta este un caz clasic de generare – cogenerare. (…) Acum suntem insituatia in care sistemul s-a impartit in 2 entitati economice separate. Prima este Electrocentrale Constanta SA si cuprinde CET-ul care acum produce numai apa supraincalzita (intre timp s-a renuntat la producerea de electricitate) si magistralele de transport, pana la intrarea in punctele termice si RADET, o regie in subordinea Primariei, care contine Punctele Termice si reteaua de transport catre consumatori, pana la intrarea in blocuri. Din punct de vedere comercial relatia dintre cele doua entitati ar trebui sa fie simpla adica RADET sa incaseze banii de la consumatorii din locuinte si/sau de la Primarie daca se decide subventionarea energiei termice, sa achite Electrocentrale SA pentru energia termica livrata iar din banii ramasi sa acopere cheltuielile de functionare si, eventual, investitiile necesare. Lucrurile au evoluat insa negativ astfel incat acum, Electrocentrale SA face obiectul unui dosar de insolventa 2760/118/2019, ceea ce inseamna ca nu mai are disponibilitati banesti sa-si plateasca creditorii si furnizorii. (…) In momentul de fata gigacaloria este foarte scumpa structura de cost fiind urmatoarea: pretul total de 445 lei se compune din 192 lei pretul de productie asa cum iese din CET, 100 lei pretul de transport pana la Punctele Termice si 153 lei pretul pe care il adauga RADET. Dintr-o alta perspectiva putem spune ca Electrocentrale SA este responsabila pentru 292 lei adica 65,79% din pretul gigacaloriei iar contributia RADET este de 153 lei adica 34,21% din pret. Analizand structura de cost observam un pret mare de 192 lei al productiei de agent termic, din cauza faptului ca randamentul este mic (36%) pentru ca nu lucreaza in cogenerare, un pret mare de 100 lei al transportului in magistrale pana la Punctele Termice, din cauza pierderilor pe traseu si o contributie destul de importanta de 153 lei a RADET. (…) Cu alte cuvinte, pe buna dreptate, Electrocentrale SA poate acuza ca neplata datoriei RADET, a facut ca ei sa nu poata investi in retehnologizare caz in care numarul clientilor s-a injumatatit si de aici toata situatia dificila din punct de vedere economic in care se afla acum”, a arătat Chițac pe blogul personal.

Astfel, în viziunea sa, varianta de restructurare a sistemului de termoficare în Constanța este următoarea:

„Sistemul de termificare va fi unul integrat de generare – cogenerare in regim de eficienta format din CET si centrale de cartier alimentate pe gaze. CET-ul retehnologizat poate lucra in regim de cogenerare la un randament de 60%. O turbina de 40 MW + cazan recuperator  si doua cazane de apa fierbinte  poate incalzi iarna o buna parte din oras. Investitia pentru o astfel de configuratie cu toate lucrarile anexa costa circa 60 milioane de Euro. Practic orasul va fi impartit in Unitati Zonale, independente intre ele, fiecare avand una sau mai multe centrale. CET-ul va fi situat intr-una din aceste zone. Centralelele de cartier pot fi facute pe structura actualelor puncte termice. Intr-o configuratie finala sistemul acesta poate avea si incineratoare pentru arderea gunoiului menajer, selectat de catre firma de salubritate, toate acestea pentru scaderea pretului gigacaloriei. Obiectivul final este ca dupa epuizarea duratei de viata a centralelor termice, cei care s-au debransat vor dori sa se rebranseze. Aceasta rebransare poate fi facuta cu banii furnizorului care isi va mari numarul de clienti”, a arătat Vergil Chițac.

În ceea ce privește varianta ing. Solzaru, lucrurile sunt foarte simple: „Fiecare bloc sau grupare de blocuri, depinzand de numarul de apartamente sau asezarea lor, va beneficia de cate o microcentrala alimentata cu apa si gaz si dotata cu un cazan pentru incalzirea apei si un sistem de pompare. Cazanul poate fi dublat pentru ca in caz de defectiune sa nu ramana nealimentate cu caldura pe timp de iarna apartamentele in care locuiesc copii mici sau batrani. Agentul termic va fi distribuit din coloana montata pe casa scarii in fiecare apartament iar contorizarea este foarte simplu de facut”.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*