Propunere PRO România pentru toate partidele: Banii primiți de la AEP pentru campanie să fie donați către spitale! Dobre (PRO România Constanța): „Dacă ceilalți nu vor, înseamnă că nu îi interesează infrastructura de sănătate!”

Partidul fondat de fostul premier Victor Ponta, PRO România, lansează un apel provocator către partide: să doneze secţiilor de oncologie ale spitalelor banii primiţi de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania electorală. 

„În fiecare campanie electorală, fiecare partid cheltuie pe tot felul de afişe şi alte materiale de campanie, aceştia sunt bani aruncaţi pentru că nu cred că cineva mai votează un partid în funcţie de aceste materiale. Atunci, noi venim şi spunem că aceşti bani pe care partidele îi iau de la AEP nu ar trebui să se ducă pe aceste porcării, ci să se ducă pe spitale”, a afirmat Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății și actual prim-vicepreședinte al PRO România.

Ca să arate că intențiile sunt serioase, Bănicioiu a precizat că PRO România va dona aceşti bani şi le sugerează şi celorlalte partide să se alăture acestui demers. 

Colegii din teritoriu salută acest demers, iar deputatul constănțean al PRO România, Mircea Titus Dobre, ne-a precizat că exemplul de partid este cu atât mai interesant întrucât ei nu primesc subvenție de la AEP și că, astfel, vor dona doar banii pe care PRO România îi primește ca donații în timpul campaniei.

„Este o discuție pe care am avut-o la sediu zilele trecute vis-à-vis de faptul ca, după campania electorală, donațiile din partea celor care ne donează să le îndreptăm către spitalele respective. (…) Dacă primim aceste donații, în afară de contribuțiile membrilor, îi vom îndrepta către spitale. (…) Dacă celelalte partide vor spune clar „nu”, înseamnă că ele nu sunt interesate de modernizarea infrastructurii de sănătate din România. (…) Este așa de bine în Spitalul Județean Constanța? Aici nu e vorba de management, așa cum a venit Pintea (ministrul Sănătății, Sorina Pintea – n.r.). Ea trebuie să rezolve alte probleme, nu să facă partea de management. La Spitalul Județean Constanța, capacitatea pe timpul verii este aceeași, nu se mărește cumva, nu apar dintr-o dată niște saloane și etaje”, a spus deputatul Dobre, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Cel mai serios motiv pentru care PRO România nu beneficiază de subvenții de la AEP este că, din cauza lui Liviu Dragnea, colegii lui Ponta nu sunt constituiți ca grup parlamentar.

„Noi nu avem subvenții, pentru că nu avem acest statut de grup parlamentar. Dacă Liviu Dragnea ne-ar da și nouă voie să fim grup parlamentar, probabil vom avea subvenție la un moment. Bine, mai trebuie făcuți niște pași. (…) Pe de altă parte, dacă cei de la PSD ar fi procedat așa cum am propus noi în inițiativa la bugetul de stat (de reducere la zero a subvențiilor – n.r.) și au făcut exact invers asta arată că nu acordă atenție modernizării infrastructurii de sănătate din România”, a mai spus Dobre, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*