Spread the love

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit ca termenul pronunțării în dosarul Nazarcea să fie pe 14 februarie.

ÎPS Teodosie a fost achitat în primă instanță, la Curtea de Apel Constanța, dar decizia nu a fost definitivă, acum fiind faza de apel.

Procurorul a cerut la termenul de vineri închisoare cu suspendare pentru toți inculpații. La rândul său, Teodosie a spus că are încredere în justiție și își dorește ca situația să fie clarificată definitiv, în condițiile în care la fond a fost achitat.

Vineri s-a judecat, la instanța supremă, ultimul termen în dosarul în apel în care ÎPS Teodosie a fost acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *