PROMULGAT de Iohannis: „Istoria Evreilor. Holocaustul” devine materie de studiu în liceu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, informează Administraţia Prezidenţială. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a Legii nr.174/2019 privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Intervenţiile legislative vizează introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul‟ în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea şi acordarea premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Pe 3 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege ca prim for sesizat, iar pe 15 noiembrie propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de for decizional.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *