Spread the love

Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie „Ziua Ziaristului Român” a fost respinsă, definitiv, miercuri, în Camera Deputaților. Inițiativa datează din 2016, din legislativul precedent, fiind susținută și de fostul senator constănțean Marian Vasiliev.

Miercuri, inițiativa a intrat la votul final din Camera Deputaților, unde a fost respinsă definitiv. După vot, deputatul USR Iulian Bulai a avut o intervenție furtunoasă:

„Această lege este de o mare ipocrizie, într-o țară în care nimeni nu respectă jurnaliștii, noi vrem să le dăm diplome și anumite zile de onoare. Scoateți bocancii comuniști din SRTV! (…) Vreți să respectați jurnaliștii? Jurnaliștii de la TVR se încălzesc cu lumina de la becuri! (…) Propun un pact pentru un jurnalist mai bun în România: să nu îi vedem pe jurnaliști critici la adresa noastră ca dușmani, ci ca parteneri în democrație!”, a spus Bulai.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, ziua de 28 iunie are „o semnificație deosebită pentru ziariștii români, fiind ultima zi la ziarul Timpul a jurnalistului Mihai Eminescu, chiar în ziua în care a publicat articolul despre libertatea presei”.

În martie 2016, inițiativa a fost respinsă la Senat, în septembrie același an, premierul de atunci Dacian Cioloș a susținut adoptarea propunerii legislative, iar în martie 2017 Comisia pentru cultură din Camera Deputaților a adoptat raport favorabil. În noiembrie 2017, premierul Mihai Tudose a lăsat în sarcina Parlamentului să aprecieze oportunitatea adoptării.

Propunerea legislativă a fost respinsă miercuri cu 153 de voturi pentru, 56 împotrivă, 45 de abțineri și doi deputați care nu și-au exercitat votul.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *