Spread the love

Președintele comunității elene Elpis Constanța, Anton Antoniadis, candidat al Uniunii Elene din România pentru Primărie la alegerile locale din acest an a avut marți seară un live în cadrul căruia a prezentat primul proiect din programul electoral. Este vorba despre un concept de piață populară mobilă, pus în practică în toată Europa, menit să sprijine producătorii locali.

În contextul în care România a renunțat și la ultima formă de sprijin pentru producătorii locali, obligația marilor retaileri de a avea la vânzare 50% produse din România fiind eliminată, acești comercianți sunt, din nou, într-o situație dificilă. Potrivit lui Antoniadis, acest concept al pieței populare mobile ar putea aduce, printr-un minim efort, o competiție față de supermarket-uri.

„În Constanța, piața este aproape cea mai scumpă din toată România. În această piață găsim majoritatea produselor din import. Conceptul este simplu, care nu necesită nici bani mulți, nici timp mult, nimic extraordinar. Necesită niște… căruțe, mașinuțe, ceva mobil, în care să expui marfa. Dar, în primul rând, necesită calitatea umană, pentru că trebuie descoperiți producători autohtoni. Producătorii din Dobrogea au produse extraordinare, de calitate. Trebuie identificați acei producători cu marfă suficientă și tu, ca Primărie, să le pui la dispoziție locurile, în weekend. Să zicem, Poarta 6. Locuitorii se strâng acolo și au certitudinea că vor cumpăra produse românești, dobrogene, poate culese chiar în aceeași zi. Producătorii dobrogeni nu au loc în supermarket-uri! Hai să le facem loc, să îi încurajăm! Nu este păcat să îi lăsăm să se înghesuie la mila unor clanuri deja, o mafie făcută în jurul produselor din piețe? Ce era Piața Griviței și ce a ajuns? Sau toate piețele din Constanța? Nu cred că este un efort atât de mare față de ceea ce aduci în fața constănțeanului. Aduci totul proaspăt, bun. Aceste mijloace mobile le muți săptămânal. Ca Primărie achiziționezi aceste mijloace, le pui la dispoziție gratuit, dar producătorii au obligația să le întrețină. Când produsul este bun, nu are cum să nu se vândă!”, a spus Antoniadis.

Declarațiile integrale ale lui Antoniadis, disponibile AICI!

Până în prezent, se vor duela pentru Primăria Constanța primarul în funcție Decebal Făgădău (PSD); Vergil Chițac din partea PNL, Stelian Ion din partea USR, Mircea Titus Dobre (PRO România), Anton Traian-Antoniadis (Uniunea Elenă din România), Horia Constantinescu (PPU), Tudorel Chesoi (Alianța Național Țărănistă), Andrei Popescu (independent), Nicoleta Ploscaru (independent) și Mohammad Murad (independent). PMP și-a anunțat candidaturile în localitățile din județ, cu excepția Constanței, întrucât președintele Claudiu-Iorga Palaz este în negocieri cu PNL și USR în perspectiva unui pol de dreapta pentru alegerile locale.

CITEŞTE ŞI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *