Site icon TOMIS NEWS

Proiect USR pentru eliminarea indemnizației speciale la pensionarea judecătorilor constituționali. Stelian Ion: „Sunt interzise plățile compensatorii în sistemul public. La CCR nu s-a auzit!”

stelian ion

Deputatul constănțean al USR, Stelian Ion, a anunțat înregistrarea unei propuneri legislative semnate alături de colegi parlamentari din USR și PNL, care vizează abrogarea prevederii privind acordarea unei indemnizații speciale pentru judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) la ieșirea la pensie.

Potrivit inițiativei, judecătorii CCR care își încheie mandatul în acest an ar urma să beneficieze de o sumă considerabilă, echivalentă cu șase luni de indemnizație netă, adică aproximativ 180.000 de lei. Stelian Ion atrage atenția că aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul pe anul în curs, ceea ce înseamnă că plata lor ar presupune realocarea de fonduri de la alte capitole bugetare, inclusiv de la investiții:

„Indemnizația de ieșire la pensie intră în contradicție cu decizia Guvernului de a interzice plăți compensatorii în sistemul public. Încă de anul trecut au fost luate măsuri explicite pentru a opri acordarea de bonusuri sau prime la încetarea raporturilor de muncă în sectorul bugetar. La CCR se pare că nu s-a auzit”, a declarat Stelian Ion.

Deputatul USR subliniază necesitatea eliminării acestor privilegii, în contextul în care întregul sistem public a fost supus unor restricții privind acordarea de prime sau bonusuri la încetarea activității. Inițiativa legislativă vine ca răspuns la nemulțumirea publică privind tratamentul preferențial al unor categorii de demnitari, în contrast cu politicile de austeritate aplicate în restul sectorului bugetar.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version