Proiect Guvern: Pensionarii vor primi un STIMULENT FINANCIAR dacă aleg să muncească până la 70 de ani

După ce a interzis cumulul pensiei cu salariul la stat și le-a oferit pensionarilor posibilitatea să muncească în continuare până la 70 de ani, Guvernul vrea să le ofere acestora un „stimulent” pentru a rămâne activi în piața muncii. Potrivit unei Ordonanțe de Urgență pregătită de Guvern, este necesară „stimularea rămânerii în activitate a persoanelor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare”. Astfel, proiectul de OUG prevede: „Pentru asiguraţii care au îndeplinit stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare, punctajul lunar realizat în perioada respectivă va fi majorat cu 50%”.

Guvernul pregătește un proiect de OUG, pentru cetățenii care aleg să rămână în câmpul muncii până la vârsta de 70 de ani. Astfel, persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare, ar putea fi stimulate financiar pentru a rămâne în activitate, atât în sistemul public, cât și în cel privat. Totodată, Executivul pregătește o modalitate care să dea posibilitatea cumulării pensiei anticipate sau anticipate parțial cu efectuarea activităților în domeniul privat.

În prezent, cumulul este permis doar în cazul veniturilor din activități independente. Pensia anticipată parțială sau pensia anticipată nu se cumulează cu veniturile obținute în baza unui contract individual de muncă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *