Spread the love

Senatorul PSD Daniel Zamfir a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede sancţionarea cu închisoarea între 6 luni şi 3 ani pentru miniştrii care refuză în mod repetat să se prezinte la audieri în comisiile de specialitate, comisiile de anchetă sau în Parlament.

Iniţiativa legislativă semnată şi de alţi 11 parlamentari social-democraţi modifică şi completează Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, prin introducerea unui nou subpunct la articolul 8 alineatul (2) Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului: „c) Refuzul repetat de a se prezenta la lucrările comisiei permanente la care este invitat, în cadul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată”.

Au fost situaţii repetate în care membrii ai Guvernului au refuzat sistematic şi nejustificat să participe la lucrările comisiilor permanente sau comisiilor de anchetă, deşi au fost invitaţi în repetate rânduri atât de birourile de conducere ale comisiilor, cât şi de Camera Deputaţilor şi/sau Senat, prin decizia Biroului permanent al respectivei Camere, dialogul interinstituţional precum şi controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului a fost periclitat. (…) Tocmai de aceea, pentru a stopa perpetuarea acestui comportament, care conduce la o lipsă totală de transparenţă prin evitarea controlului parlamentar, se impune completarea actualei legislaţii, astfel încât prezenţa membrilor Guvernului la lucrările Camerei Deputaţilor, Senatului sau ale comisiilor permanente, speciale şi de anchetă să fie garantat. În acest sens, actuala propunere legislativă vizează completarea Legii 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, astfel încât refuzul repetat al membrilor Guvernului de a se prezenta la lucrările comisiei permanente la care este invitat, în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, să fie sancţionat”, a motivat senatorul Zamfir.

Proiectul de lege a fost înregistrat pe 14 octombrie la Senat, prim for sesizat, în procedură de urgenţă, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Inițiativa îl vizează, evident, pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a refuzat în repetate rânduri să participe la audierile din Senat. Astfel, Cîțu a declarat că Marcel Ciolacu „foloseşte hamsterul lui Dragnea şi face o lege doar pentru mine”.

Marcel Ciolacu foloseşte hamsterul lui Dragnea şi face o lege doar pentru mine! Sunt disperaţi şi încearcă orice doar să scape de mine. Marcel Ciolacu a găsit unealta perfectă să-i facă munca de jos – hamsterul lui Dragnea. Inginerul şef peste comisia economică, da se întâmplă de ani bun în Parlament, şi campion la legi respinse de CCR îşi pune semnătura pe încă o mizerie de lege”, a transmis Florin Cîțu.

Liberalul precizează că proiectul de lege este făcut special pentru el şi are scopul de a îl trimite la închisoare.

O lege făcută special pentru mine şi care are că scop să mă trimită la puşcărie. Forţează apropbarea până la alegerile parlamentare. Lui Marcel Ciolacu şi hamsterului lui le spun doar atât. Nu vă mai agitaţi tovarăşi. Mai este puţin şi scăpam România de voi”, a mai spus Cîţu.

Dincolo de războiul Zamfir – Cîțu, social-democrații susțin că participarea la audierile din Parlament este o chestiune de bun simț, întrucât acolo se intră în fondul problemei, așa cum ne-a precizat senatorul social-democrat constănțean, Ștefan Mihu.

Legea nu se referă la trimiterea lui Cîțu la închisoare, așa cum sugerează ca un om mic ce este, ci la o chestiune de bun simț: orice ministru are datoria, obligația, să prezinte un raport, să fie audiat, să explice ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduce. Dacă domnul Cîțu insistă să se simtă important și să spună că este vorba doar despre el, înseamnă că într-adevăr are ceva de ascuns în ceea ce privește Finanțele țării! Eu așa o văd, este singurul motiv pentru care tu, ca ministru al Finanțelor, refuzi să vorbești despre Finanțele țării. O audiere este o chestiune complexă, se intră în fondul problemei și identificăm, dacă este cazul, aspecte negative. Domnul Cîțu vrea să conducă Finanțele țării prin postări pe Facebook, în care ne spune că economia duduie, deși Institutul Național de Statistică, marile bănci internaționale, analiștii și alte structuri de profil ne spun de luni de zile că o să cădem în prăpastie…”, a spus Ștefan Mihu, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *