Dacă vrei să înțelegi cu adevărat cinismul politicii dâmbovițene, nu trebuie decât să citești programul de guvernare promovat ieri de Luca Marinescu, premierul desemnat de Nicușor Dan, ca pe un manual de schizofrenie administrativă. Pe de o parte, ni se servește o doză masivă de ipocrizie pură, formulată impecabil pentru a adormi vigilența cetățeanului:
„Statul reduce mai întâi propriile cheltuieli, risipa și privilegiile, lărgește baza de impozitare prin combaterea evaziunii și revizuirea facilităților și a regimurilor preferențiale și nu adaugă poveri contribuabililor corecți.” ( pag. 6 din programul de guvernare)
O frază splendidă! Un manifest de bun-simț economic care promite că bărboșii din ministere își vor strânge cureaua înaintea ta, că marii evazioniști vor fi în sfârșit prinși și că tu, cel care muncești cinstit cu carte de muncă sau companie transparentă, vei fi lăsat în pace.
Doar că, la doar câteva rânduri distanță, mai sus de aserținea anterioară, în aceeași bucătărie a puterii, masca cade. Adevărata intenție – cea toxică și punitivă – se ascunde sub o perversitate lingvistică greu de egalat:
„Etapa următoare a consolidării trebuie să fie una solidară: efortul se împarte după capacitatea fiecăruia de a-l purta.” (pag,6 program de guvernare)
Traducerea din limba de lemn: Cum să jupoi o foaie de hârtie
În româna vorbită fără perdea, această juxtapunere este o escrocherie intelectuală.
Statul îți spune senin: „Vezi tu, dragă contribuabil corect, noi am promis că nu îți adăugăm poveri… Dar cum statul e incapabil să se atingă de propriile privilegii, pensii speciale și sinecuri, iar evazioniștii de partid sunt de neantins, am decis că tu ai o «capacitate mai mare de a purta efortul».”
Ce înseamnă, de fapt, „capacitatea de a purta efortul” într-o Românie condusă după asemenea principii? Înseamnă exact inversul a ceea ce s-a promis solemn! Înseamnă că dacă ai învățat, ai riscat, ai performat și ai ajuns să ai un venit puțin peste medie sau o mică afacere care funcționează, ai devenit automat ținta perfectă a fiscului. „Solidaritatea” lor nu este o mână întinsă, ci o mână băgată direct în buzunarul tău.
Știm cu toții ce înseamnă, în traducere liberă, această „solidaritate” administrativă. Înseamnă că statul român – incapabil organic să se reformeze pe sine, terifiat la gândul de a atinge măcar o singură sinecură de partid, un secretariat de stat inutil sau o pensie specială nerușinată – a găsit din nou oaia de sacrificiu: contribuabilul corect.
Când politicienii vorbesc despre „capacitatea fiecăruia de a purta efortul”, nu se referă nicio secundă la mariii evazioniști care fac afaceri la negru sub ochii îngăduitori ai instituțiilor statului. Nu se referă la miliardele risipite pe contracte cu dedesubturi politice. Se referă direct la clasa de mijloc, la corporatiști, la profesioniștii care nu au cum să fenteze sistemul și la antreprenorii care chiar produc valoare.
Logica lor este de o haiducie cinică: „Dacă muncești mai mult, ai curaj să ai inițiativă și câștigi un ban în plus, înseamnă că ai o capacitate mai mare de a fi jupuit”. Performanța devine, în România, o infracțiune fiscală.
Blatul perfect: Cum supraviețuiește risipa pe spinarea voastră
Această schizofrenie politică ascunde o înțelegere de culise la fel de veche pe cât este de toxică. În timp ce discursul oficial ne îmbie cu povești despre „reducerea risipei” și „combaterea evaziunii”, aparatul bugetar continuă să se umfle, contractele cu dedesubturi politice curg gârlă, iar privilegiile rămân sfinte.
Piesă de teatru ieftin regizată prin programul de guvenare publicat, nu ar fi posibilă fără o înțelegere tacită de culise. Într-o Românie unde partidele tradiționale mimează eternul conflict, la butoane se practică o armonie desăvârșită când vine vorba de protejarea propriului aparat și taxarea fraierilor. În timp ce discursul public livrează povești cu „reforme structurale” și „disciplină fiscală”, în spatele ușilor închise se coace același blat toxic: aparatul de stat rămâne gras și neatins, iar nota de plată este trimisă cu promptitudine tot pe spatele celor care trag carul economic.
Ni se spune că statul va strânge cureaua înainte să ne ceară nouă sacrificii. O minciună gogonată. Statul își largeste doar poftele, în timp ce singura „lărgire a bazei de impozitare” care funcționează cu adevărat este stoarcerea sistematică a aceluiași contribuabil cinstit, care are ghinionul să aibă veniturile la vedere.
Dacă mai aveam nevoie de o dovadă că politica Dâmbovițeană a ajuns o formă organizată de sfidare a bunului-simț, o avem chiar în aceste lozinci ministeriale. Sub fardul generos al „solidarității” se ascunde aceeași veche rețetă: hoția legalizată prin ordonanță și parazitarea sistematică a muncii cinstite.
Promisiunea că nu se adaugă poveri contribuabililor corecți devine astfel cea mai mare minciună a programului de guvernare. Pentru că, în realitate, contribuabilul corect este singurul care poate fi jupuit: el nu are offshore-uri, nu are portițe politice și nu poate fenta ANAF-ul.
Așadar, data viitoare când mai auziți politicienii vorbind despre „efortul împărțit după capacitate” și despre „statul care se reformează primul”, amintiți-vă de această contradicție flagrantă. Sub fardul generos al solidarității se ascunde aceeași rețetă de haiducie fiscală: statul trăiește pe picior mare, iar nota de plată o achită, ca întotdeauna, fraierul care muncește cinstit.
Concluzie: O declarație de intenție excelentă, dar un test sever al ipocriziei
Frazele sunt construite perfect din punct de vedere retoric. Ea descrie cum ar trebui să funcționeze un stat de drept: corect, cumpătat și eficient.
Însă, în oglindă cu realitatea politică pe care noi cetățenii contribuabili o sesizăm zilnic, această frază devine adesea un simplu alibi. Este textul frumos scris pe hârtie pentru a liniști populația, în timp ce, în spatele ușilor închise, se aplică exact metoda opusă: statul refuză să se reformeze pe sine, nu reușește să stopeze marea evaziune și, la sfârșitul zilei, trimite nota de plată tot pe spatele cetățeanului corect și al clasei de mijloc.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google