Program încărcat pentru Forțele Navale cu prilejul apropierii Zilei Marinei

În seria manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, Forțele Navale au prevăzut marți, 7 august, un eveniment asigurat de două structuri unice în Armata României, care sunt, totodată, și autorități naționale în domeniile în care își desfășoară activitatea. Specialiștii Direcției Hidrografice Maritime și cei ai Centrului de Scafandri din Constanța vor oferi publicului posibilitatea de a cunoaște câteva dintre tainele meseriei de hidrograf sau topograf militar, dar vor acorda și oportunitatea de a experimenta tehnici și procedee de scufundare ale scafandrilor militari.

CITEȘTE ȘI:

Premieră: Cu prilejul Centenarului, Forțele Navale organizează Ziua Marinei în șapte orașe din țară

Potrivit Forțelor Navale, evenimentul, derulat sub auspiciile Zilei Resurselor Mării, va debuta în Portul Tomis din Constanța, la ora 10.00, unde va fi organizat un atelier de scufundări, pentru cei 60 de participanți, selecționați în urma concursului organizat în perioada 3-5 august, pe pagina oficială de Facebook a Forțelor Navale Române (www.facebook.com/ForteleNavaleRomane), iar de la ora 18.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, scafandrii și hidrografii militari vor prezenta publicului o expoziție de tehnică, armament și echipamente din dotare.

De asemenea, muzica Militară a Forțelor Navale va susține, în perioada 5-15 august, numeroase concerte, dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române. Prima reprezentație va avea loc duminică, 5 august, orele 18:30-19:30, în municipiul Galați (pe faleza Dunării, zona Elice), cel mai mare port fluvial și maritim al României, în care activitatea din domeniul naval are o tradiție îndelungată.

Concertele vor continua luni, 6 august, la Constanța (pe faleza din fața Comandamentului Flotei, orele 19.00-21.00), miercuri, 8 august, la Cernavoda (în Piațeta Centrului Civic, orele 17.00-19.00), joi, 9 august, la Tulcea (în Piața „Mircea cel Bătrân”, orele 17.00-19.00) și vineri, 10 august, în Stațiunea Mamaia (pe itinerariul Radio Constanța – Melody Club, orele 18.00-20.00).

Potrivit Forțelor Navale, vizitatorii care se vor afla sâmbătă, 11 august, în intervalul orar 09.00-14.00, în Portul Militar Constanța, vor putea asista și la un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale. În după-amiaza aceleiași zile, formația muzicală a Marinei Militare va susține un mini-recital în deschiderea Târgului de Carte „Gaudeamus” (la sediul Radio Constanța/Radio Vacanța din Mamaia, orele 17.00-18.00).

Duminică, 12 august (orele 15.00-18.00), seria concertelor susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale continuă în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău/foișor/zona debarcader) din București.

Evenimentele, organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, se vor încheia miercuri, 15 august, la Constanța, cu un concert susținut de formația muzicală a marinarilor militari, între orele 20.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și cu retragerea cu torțe pe itinerariul Str. Termele Romane (Poarta 1) – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez) – Str. Mircea cel Bătrân – Bd. Tomis – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez).

Nu în ultimul rând, Forțele Navale își prezintă și oferta educațională. Patru instituții de învățământ militar de marină își vor prezenta luni, 6 august, de la ora 18.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, ofertele educaționale și pașii pe care trebuie să-i urmeze persoanele dornice să facă parte din marea familie a Forțelor Navale.

Reprezentanții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” și, în premieră, cei ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” vor oferi publicului informații detaliate despre modalitățile de acces în sistemul militar de învățământ, precum și despre oportunitățile de dezvoltare personală și de specializare profesională în numeroase domenii de activitate ale Forțelor Navale Române.

Ziua Învățământului de Marină, eveniment înscris în seria manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române, susține campania desfășurată de Ministerul Apărării Naționale „Țintește sus! Fii cel mai bun!”, care promovează profesia militară, o profesie stabilă pe piața muncii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*