Prognoza meteo: Urmează vreme schimbătoare, cu temperaturi maxime de 22 de grade și minime de 4-5 grade

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (18 – 31 octombrie) este unul oscilant, cu perioade în care valorile maxime vor creşte până la 22 de grade Celsius, dar şi cu episoade de răcire accentuată, cu nopţi în care temperaturile vor scădea sub 4 – 5 grade, şi chiar sub zero grade în zona montană, relevă prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Precipitaţii sunt anunţate în special spre finalul acestei luni.

În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime la nivelul regiunii de 15 – 16 grade şi minime în general de 7 – 8 grade. Vremea va deveni caldă în perioada 21 – 23 octombrie, când sunt estimate maxime de 18 – 20 de grade şi minime de 8 – 11 grade. Ulterior, se va răci accentuat, astfel în zilele de 24, 25 şi 26 octombrie media temperaturilor maxime va fi de 12 – 13 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 6 grade. La finalul lunii octombrie nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturii, totuşi tendinţa va fi de încălzire uşoară până la o medie regională a maximelor de 15 – 16 grade şi de 7 – 8 grade pentru minimele nocturne. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 23 – 25 octombrie, iar în restul intervalului, doar izolat şi trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *