Profit în CREȘTERE la OMV Petrom cu 13%, la 980 milioane de lei, după primul semestru

OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 980 milioane lei, în creştere cu 13% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti. Valoarea veniturilor din vânzări consolidate, în valoare de 10,126 miliarde de lei, a crescut uşor cu 1% comparativ cu perioada ianuarie – iunie 2020, în principal datorită preţurilor de piaţă mai bune pentru produsele petroliere şi electricitate, compensând volumele mai mici ale vânzărilor de gaze naturale şi electricitate.

Vânzările Downstream Oil au reprezentat 77% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 21%, iar cele din Upstream 1% (vânzarile din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi). Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 1,504 miliarde de lei, cu 20% mai mare comparativ anul trecut în aceeaşi perioadă, în principal datorită condiţiilor de piaţă semnificativ mai bune din segmentul Upstream, generate de creşterea preţurilor la ţiţei, parţial contrabalansate de marje de rafinare mai scăzute în segmentul Downstream Oil şi de contribuţia mai mică a segmentului Downstream Gas, se precizează în raportul companiei. Rezultatul din exploatare a crescut la 1,237 miliarde de lei, comparativ cu 972 milioane de lei anul trecut, în principal ca urmare a mediului de piaţă favorabil, întrucât performanţa Grupului în 1-6/20 a fost influenţată negativ de preţurile mai mici şi de criza generată de COVID-19.

Investiţiile au însumat 1,208 miliarde de lei în perioada menţionată, cu 23% mai mici faţă de primul semestru al anului trecut şi au fost direcţionate, în principal, către segmentul Upstream (993 milioane de lei). Investiţiile din Downstream au fost în valoare de 208 milioane de lei din care care 198 milioane de lei în Downstream Oil. Capitalurile proprii au scăzut la 32,352 miliarde de lei la 30 iunie 2021, comparativ cu 33,071 miliarde de lei la 31 decembrie 2020, în principal ca urmare a dividendelor distribuite pentru anul financiar 2020, parţial compensate de profitul net generat în perioada curentă.

Indicatorul total capitaluri proprii la total active al Grupului a fost de 69% la 30 iunie 2021, la acelaşi nivel comparativ cu 31 decembrie 2020. La sfârşitul lunii iunie a acestui an, OMV Petrom avea 8.747 angajaţi, în scădere cu27% faţă de perioada similară a anului trecut.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *