Profesia de bancher a început să-și piardă din atractivitate în România

Pandemia de COVID-19 a făcut ca restructurarea sistemului bancar să se accentueze în 2020 şi 2021, astfel că băncile care activează pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primelor nouă luni din 2021 un număr de 51.713 angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.695, scrie ZF. Mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din acest domeniu şi peste 43% dintre sucursalele bancare şi-au închis porţile la nivelul întregului sistem bancar în perioada 2008-2021, odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici.

Angajaţii Băncii Transilvania sunt pe podium în topul celor mai bine plătiţi salariaţi din băncile mari. Dacă înainte de criza economică şi financiară din 2008/2009 profesia de bancher evidenţia imaginea celor mai bine plătiţi angajaţi din economie, în ultimii ani această profesie şi-a mai pierdut din atractivitate, fiind înlocuită de profesiile din sfera IT, unde sunt cele mai mari salarii în prezent din România.

După mai mult de un deceniu, cu toate creşterile salariale, bancherii au coborât de pe primul loc deţinut în 2008 spre finalul topului 10 al celor mai bine plătiţi salariaţi din economie. Salariul mediu din sectorul bancar a ajuns anul trecut la valoarea de 5.747 lei, net pe lună, în creştere cu 7% faţă de 2019, după cum indică statisticile. Câştigul mediu net al bancherilor este aproape dublu faţă de salariul mediu net pe economie. Însă ritmul de creştere al salariilor din bănci rămâne sub evoluţia salariului mediu net de la nivelul întregii economii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Analizând evoluţia din ultimul an, se observă că între 9 luni din 2020 şi 9 luni din 2021 un număr de 1.044 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 184 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise, potrivit datelor BNR. Comparativ, între 9 luni/2019 şi 9 luni/2020 un număr de 198 de sucursale bancare şi-au închis porţile şi 151 de bancheri au părăsit acest domeniu. Ritmul restructurării s-a intensificat faţă de primele nouă luni din 2020 în ceea ce priveşte numărul de salariaţi.

Pe parcursul întregului an 2020, un număr de 183 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 456 de salariaţi au plecat din sistem, după ce în 2019 peste 320 de unităţi bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. La sfârşitul anului trecut băncile de pe piaţa românească aveau 52.650 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.835. În anul 2018 un număr de 214 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem.

La începutul crizei economice precedente, din 2008/2009, restructurările operate pe piaţa bancară locală au fost destul de ezitante, însă s-au accentuat ulterior.

Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi. Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din bănci şi peste 43% dintre sucursale s-au închis. Concret, 19.909 salariaţi au plecat din sistem comparativ cu vârful din 2008, scăderea fiind de 27,8%. Totodată, 2.857 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, ajustarea fiind de 43,6%.

Dincolo de impactul pandemiei de COVID-19, care a mutat în 2020 şi în 2021 în mediul online mare parte din activitatea bancară şi nu numai, în ultimii ani ajustarea reţelei teritoriale a băncilor a venit şi în urma tăierii costurilor, dar şi pe fondul consolidării sistemului bancar, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, precum şi în urma tranzacţiilor cu portofolii. Numărul băncilor de pe piaţa românească a coborât la 34.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *