Probleme pentru securitatea europeană: După SUA, Rusia se RETRAGE din Tratatul Cer Deschis

Rusia îşi va anunţa în zilele următoare ieşirea din Tratatul „Cer Deschis”, un pact care permite survolul reciproc al teritoriilor ţărilor semnatare de către avioane de observaţie neînarmate, a relatat vineri cotidianul economic rus Kommersant, citând surse oficiale anonime. Publicația relatează că Rusia se va retrage efectiv din tratat în şase luni, după ce va trimite notificări celorlalţi membri ai pactului cu privire la decizia sa, cu excepţia cazului în care se va răzgândi între timp. potrivit Reuters.

SUA s-au retras oficial în noiembrie din acest tratat de control şi verificare a armamentelor, care a consolidat securitatea europeană, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestuia, ceea ce Moscova a negat. În contextul retragerii Statelor Unite din acest tratat, Rusia şi-a făcut publică preocuparea în legătură cu faptul că Washingtonul ar putea avea acces în continuare la informaţiile zborurilor de supraveghere de la aliaţii săi din NATO rămaşi în tratat.

Moscova, potrivit Kommersant, a încercat să obţină garanţii din partea ţărilor semnatare ale Tratatului „Cer Deschis” că nu vor furniza astfel de informaţii Washingtonului, cerând totodată ca acestea să nu restricţioneze zborurile avioanelor de inspecţie ruseşti asupra instalaţiilor militare americane din Europa. Până în prezent, Rusia nu a primit niciun fel de asigurare în acest sens, notează acelaşi ziar. Informaţiile referitoare la retragerea Rusiei din „Cer Deschis” intervin înaintea învestirii preşedintelui ales american Joe Biden la 20 ianuarie.

Ultimul tratat major în domeniul controlului armamentelor strategice, New START, între Moscova şi Washington, expiră luna viitoare. Joe Biden a declarat că doreşte reînnoirea acestuia, dar nu se ştie pentru cât timp. Agenţia de presă Interfax nuanţează informaţiile Kommersant, citând în pagina sa electronică declaraţia unui responsabil parlamentar rus. Situaţia legată de Tratatul „Cer Deschis” evoluează spre retragerea Rusiei din acesta, deoarece Europa nu a mers până în prezent în întâmpinarea cerinţelor Moscovei, iar speranţele revenirii SUA în acest pact nu sunt prea mari, a declarat vineri pentru Interfax Aleksei Cepa, preşedintele adjunct al Comisiei pentru relaţii internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus):

În opinia mea, dacă situaţia evoluează tot ca până acum, probabil că vom fi obligaţi să ne retragem din acest acord”, a spus Cepa, fără să indice o dată exactă în acest sens.

Este unul din acordurile majore din domeniul militar pe care americanii îl aveau cu Rusia, tratat semnat și de celelalte state membre NATO. Acordul „Cer deschis” a fost negociat de președintele George H.W. Bush și secretarul său de stat, James Baker, în 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, acordul a fost semnat de 35 de țări (inclusiv România): Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, şi a intrat în vigoare în 2002.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *