Site icon TOMIS NEWS

Probleme la Hârșova: Primarul Ionescu vrea să scape de un consilier, pentru că i-a găsit nereguli grave la spitalul din oraș – DOCUMENTE

ionescu

Sunt dispute mari în consiliul local Hârșova, unde primarul Viorel Ionescu se ia la trântă cu consilierii din opoziție și de care vrea să scape. Este, practic, un meci politic între PNL și AUR, cu liberalii aflați în plină ofensivă, dornici să nu tolereze nici un fel de opoziție.

Încă din luna noiembrie a anului trecut, au apărut intențiile privind schimbarea membrilor în Consiliul de Administrație al spitalului din localitate, iar în 3 aprilie a fost întocmit și proiectul de hotărâre. Consilierul PSD Ionel Dia (fost PNL cu acte, tot acolo cu inițiativele) a avut o motivație halucinantă, spunând că Anca Dogaru, medic de profesie și consilier AUR desemnat în CA al spitalului, trebuie înlocuită pentru că și-a permis ca repartizarea locuințelor ANL să se facă exclusiv specialiștilor din sănătate, cum de altfel și trebuie să fie într-o societate cu toate mințile la ea:

Demersul lui Dia este explicabil, tot el fiind cel care își dorește preluarea locului în CA al spitalului orășenesc și – ca orice liberal care se respectă – susține desfășurarea ședințelor consiliului local Hârșova în format online, pentru că el locuiește… în Constanța. De altfel, poate tot așa va putea să aibă funcție de decizie și în cadrul spitalului Hârșova: online. De atunci, PSDNL Hârșova insistă cu schimbarea Ancăi Dogaru din CA al spitalului orășenesc, iar cel mai probabil această înlăturare ar putea avea loc luni, 7 aprilie a.c., odată cu o ședință a consiliului local.

În paralel, Anca Dogaru se roagă degeaba de prefectul Constanței, Adrian Picoiu și nici nu putem să avem altfel de așteptări, reprezentantul guvernului în teritoriu este, în primul rând, reprezentantul PNL în Constanța, deci favorabil primarului Viorel Ionescu:

Numită în Consiliul de Administrație al spitalului tocmai pentru că este singurul medic dintre consilierii locali, Anca Dogaru și-a asumat un rol activ, punând întrebări incomode și cerând documente care, în mod normal, ar trebui să fie la dispoziția oricărui membru responsabil. Sunt aspectele care i-au adus problemele din prezent, care au început odată cu verificarea numirii managerului interimar. Deși Consiliul de Administrație nu a fost consultat, iar spitalul propusese candidați care respectau prevederile Legii 95/2006, primarul Ionescu a numit o altă persoană, fără aviz, fără explicații și – aparent – fără documente legale în spate. Un alt punct sensibil semnalat de consilieră este funcționarea laboratorului de analize fără personal calificat – fără biolog, fără chimist – în timp ce buletinele sunt semnate doar de o asistentă (culmea, tot PNL!), ceea ce le face nevalabile în alte spitale, cum ar fi Spitalul Județean Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța. Cu buletinele de analiză de la Hârșova, pacienții nu sunt primiți la Județean, acestea nefiind în regulă.

„De când am ajuns în Consiliul Local (din partea AUR) și am fost numită în Consiliul de Administrație al Spitalului, în calitate de singurul medic dintre consilieri, m-am apucat, naivă, să cred că rolul meu e să mă asigur că lucrurile merg corect. Greșeală mare!!! Am întrebat, am cerut documente, am ridicat sprâncene și semne de întrebare. (…)Pentru toate aceste păcate, vine și răsplata: colegul consilier Ionel Dia (PSD cu gust de PNL) a propus să fiu scoasă din Consiliul de Administrație. Motivul? „Atitudinea” mea și faptul că n-am fost de acord cu un proiect care a trecut de la „locuințe pentru medici” la „locuințe pentru asistente și infirmiere”. Proiectul e la a treia formă, iar eu aștept un răspuns oficial de la Ministerul Dezvoltării, că tot ne pasă de legalitate. Bonus: domnul Dia locuiește în Constanța și vrea să mă înlocuiască pe mine în spitalul orășenesc. Vă dați seama, se va ocupa online de toate problemele. Probabil pe Zoom, printre două cafele. Nu m-am dus în Consiliul Local să tac, să ridic mâna la comandă sau să fac figurație. Dacă deranjez, înseamnă că mi-am făcut treaba. Mulțumesc celor care mă susțin – sunt convinsă că nu suntem puțini cei care mai vrem o administrație cu cap, coloană vertebrală și, mai ales, cu acte în regulă”, a transmis recent Anca Dogaru, în perspectiva ședinței de luni.

VA URMA!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version