Probleme de sănătate pentru Kim Jong Un? A ordonat reluarea comunicațiilor cu Coreea de Sud

Comunicaţiile dintre cele două Corei au fost restabilite recent, iar acest lucru s-a făcut la iniţiativa liderului nord-coreean, Kim Jong Un, potrivit declaraţiilor date de responsabili ai serviciilor secrete sud-coreene unei comisii parlamentare de la Seul, relatează marţi agenţia EFE. Kim însuşi a fost cel care a cerut reluarea comunicaţiilor telematice dintre cele două ţări, au declarat presei doi parlamentari sud-coreeni, Kim Byung Kee şi Ha Tae Keung.

Coreea de Sud a anunţat cu o săptămână în urmă că Phenianul a acceptat reluarea comunicaţiilor, după un an de când nord-coreenii le suspendaseră pentru a protesta faţă de trimiterea de către activişti din Sud a unor baloane peste graniţă cu mesaje ostile regimului din Nord. Acum „Coreea de Sud şi Coreea de Nord vorbesc cu regularitate de două ori pe zi”, au precizat cei doi parlamentari sud-coreeni.

Conform evaluării serviciilor secrete sud-coreene, pasul în acest sens făcut de Phenian arată aşteptările acestuia ca Seulul să contribuie la revigorarea dialogului cu Washingtonul privind denuclearizarea peninsulei coreene, blocat din anul 2019. Aceleaşi servicii constată că la ora actuală Coreea de Nord doreşte o ridicare a sancţiunilor care-i penalizează exporturile de minereuri şi importurile de produse petroliere şi alte mărfuri, ca precondiţie pentru a se aşeza din nou la masa negocierilor cu SUA. Pe de altă parte, spionajul sud-coreean crede că Kim Jong Un are probleme de sănătate. În imagini difuzate de presa nord-coreeană săptămâna trecută el a fost văzut purtând un pansament în partea posterioară a capului, unde apoi i s-a văzut o cicatrice.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *