Spread the love

Președintele PRO România, Victor Ponta, a spus că imediat după ce va trece moțiunea de cenzură va merge la cei de la PSD și ALDE să le propună un Guvern format din parlamentarii aleși pe aceeași listă în anul 2016, iar premierul trebuie să fie o persoană independentă, care să nu facă parte din nici unul dintre cele trei partide.

„Să semnăm toți parlamentarii celor trei partide un angajament și să mergem la Cotroceni, cred că în total suntem vreo 260. La Cotroceni mergem și-i spunem domnului președinte: noi suntem parlamentarii aleși în anul 2016, suntem 260 de parlamentari și vrem să ducem guvernarea până la sfârșit. (…) Prim-ministru trebuie să fie o persoană care să nu fie implicat politic. Nu trebuie să fie un premier de la PSD, de la Pro România că e partid prea mic sau de la ALDE”, a spus Ponta.

Propunerea președintelui PRO România lasă pe dinafară PNL și USR, care sunt inițiatoarele de facto ale moțiunii de cenzură. Astfel, PRO România va vota moțiunea, dar în cazul în care aceasta va trece și cei 260 de parlamentari aleși în 2016 se vor ralia s-ar forma astfel o nouă majoritate și PNL și USR ar rămâne în opoziție!

Din perspectiva PRO România Constanța, propunerea este, evident, bună, dar… discuția este prematură, întrucât, potrivit deputatului Mircea Titus Dobre, se pot întâmpla multe lucruri până la un astfel de scenariu.

„Ideea este foarte bună. Independent, putem să îi spunem și tehnocrat. Sigur, când spunem tehnocrat ne pleacă mintea la cel mai recent exemplu: Cioloș, care a fost cel mai dezastruos Guvern posibil. Dincolo de asta, ideea de tehnocrat ar putea să funcționeze, după moțiune, dacă trece, până la alegerile de anul viitor. Acum, dacă moțiunea trece și nu există o majoritate, cel care propune premierul este președintele! Iohannis va propune. Se fac delegații ale partidelor, delegația X, delegația Y, nu poți să mergi acolo să spui că reprezinți 20% din PSD, nu merge așa. (…) Noi avem semnăturile strânse, vom vota cu bilele la vedere, cum am mai făcut, nu suntem noi cei care tărăgănăm, cele mai mari grupuri parlamentare (din opoziție – n.r.) sunt PNL și USR. Ei să facă ce au de făcut, noi am demonstrat că suntem cu adevărat un partid de opoziție, iar singurul lider cu adevărat de opoziție este Ponta. A fost tranșant de multe ori și în presă, așa că despre ce vorbim? Nu noi suntem cei care tărăgănăm, PNL și USR să depună moțiunea. Nu zice Rareș Bogdan că el face și taie?”, a spus deputatul Dobre, pentru TOMIS NEWS.

Propunerea lui Victor Ponta a găsit imediat susținere în ALDE, având astfel posibilitatea de a se întoarce la guvernare. Președintele Consiliului Național, Norica Nicolai, a declarat că ALDE nu poate semna, în contextul de față, moțiunea de cenzură, fără a putea vizualiza finalitatea ei și a avea siguranța unui program de guvernare, al unui premier, un program politic, lucruri pe care Ludovic Orban și PNL nu le pot garanta.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *