PRO România NU mai fuzionează cu ALDE. Dobre: „Așteptăm să treacă pandemia, să facem Congres cum trebuie” (UPDATE)

Conducerea PRO România a decis recent să demareze procedurile interne pentru organizarea unui Congres. De altfel, în timpul campaniilor electorale din ultimii doi ani, partidul a funcționat cu oameni desemnați în teritoriu, PRO România Constanța fiind condusă de Mircea Titus Dobre, atunci deputat. Astfel, PRO România trebuie să își desemneze, pe lângă funcțiile de conducere, secretari, trezorieri ș.a.m.d.

Fuziunea cu ALDE, pentru partidul „PRO România Social Liberal” își urmează parcursul la tribunal. Călin Popescu Tăriceanu este încă membru PRO România, iar la ALDE șef interimar este Daniel Chițoiu. Între timp, membrii ALDE, dar și cei din PRO România își manifestă dorința de a merge pe… drumuri separate. PRO România și ALDE au decis, într-un congres comun, organizat în noiembrie 2020, fuziunea celor două partide. Membrii ALDE au candidat pe listele PRO România la alegerile generale, însă formațiunea nu a trecut pragul electoral.

Coordonatorul PRO România Constanța, Mircea Dobre, ne-a confirmat că fuziunea nu va mai avea loc:

Deocamdată este o discuție, am căzut de comun acord să nu mai fuzionăm. Urmează să se facă demersul oficial. O să renunțăm la procedură. Congresul se va face pe parcursul acestui an, preferabil să scăpăm de pandemie, să facem congres cum se face, nu online. Până nu se dă drumul la întâlniri nu discutăm de nici un congres momentan”, a spus Mircea Dobre, pentru TOMIS NEWS.

Pe 19 ianuarie, BEx PRO România s-a reunit pentru a decide strategia politică pentru perioada următoare. De asemenea, a fost numit secretar general interimar Alin Văcaru. PRO România a mai decis înființarea unor grupuri de lucru și a numit liderii acestora:

  • Grup de Negociere privind alianțele locale – Marian Neacșu
  • Grup de inițiativă privind Grupul Aleșilor Locali – Felix Rache
  • Grup de dezbateri ideologice – Corina Crețu
  • Grup de analiză privind situația fuziunii cu ALDE – Adrian Țuțuianu
  • Grup de planificare strategică – Silviu Predoiu

Biroul Executiv (BEx) al PRO România s-a reunit marți, 26 ianuarie a.c., pentru a discuta raportul Grupului de lucru privind fuziunea cu ALDE. Conform concluziilor prezentate în urma discuțiilor cu reprezentanții ALDE, BEx a decis convocarea Congresului Național Extraordinar pentru întreruperea demersurilor de fuziune a celor două formațiuni politice. Acceptând și respectând diferențele doctrinare și de viziune, PRO România și ALDE se vor concentra să reprezinte cât mai fidel interesul electoratului propriu. Cele două partide își vor continua eforturile și lupta pentru apărarea celor loviți deopotrivă de criză și de actuala guvernare.

Congresul PRO România în privința renunțării la fuziune va avea loc pe data de 26 februarie și se va desfășura online.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *