PRO România insistă la Dragnea pentru grup parlamentar. Dobre (PRO România Constanța): „Intrăm în comitetul liderilor, unde trebuie unanimitate. Nu există unanimitate, nu trec anumite legi!”

Startul sesiunii parlamentare scoate în evidență și problemele de cadre ale PSD: PRO România continuă turul de forță și, dacă prima dată a solicitat formarea grupului parlamentar când partidul era abia la început, acum își umflă mușchii grație ultimului val de recrutări din rândurile social-democraților.

Deputatul Daniel Constantin a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că s-a constituit grupul „Pro Europa”, format din 22 de parlamentari (21 de deputați și un senator), dintre care 17 au candidat pe listele PSD.

Liviu Dragnea a prezidat ședința și a trebuit să suporte anunțul lui Constantin, care a menționat că el va fi liderul grupului, iar vicepreședinții vor fi Mircea Titus Dobre (de la Constanța), Cătălin Nechifor, Octavian Petric, Georgian Pop și Gabriela Podașcă.

Urmează să înființăm grupul parlamentar, pentru că suntem la Cameră 20 din Pro România, numai că majoritatea parlamentară a refuzat înființarea acestui grup, cererea va fi reiterată în cursul zilei de astăzi în prima ședință a Camerei Deputaților, iar pe data de 13 se judecă la CCR o sesizare care are ca obiect tocmai constituirea acestui grup”, a spus senatorul Adrian Țuțuianu.

PRO România a depășit ALDE în ceea ce privește numărul de deputați, partidul lui Ponta având în prezent 21 de deputați și fiind cot la cot cu UDMR! Coaliția de guvernare refuză să admită constituirea grupului parlamentar al PRO România și, astfel, renegații s-au dus la Curtea Constituțională, unde așteaptă clarificarea pe 13 februarie.

CITEȘTE ȘI:

„Dacă ne lasă să ne constituim ca grup parlamentar, numit „PRO Europa”, atunci vom avea membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, vom avea lider de grup și, conform Regulamentului, toată ordinea de zi se face în comitetul liderilor în unanimitate. Nu există unanimitate, nu vor trece anumite legi! Vom avea membri în conducerea comisiilor parlamentare permanente! Noi suntem în momentul de față mai mulți decât cei de la ALDE și vom mai crește! Noi am înaintat la CCR o cerere, prin care cerem constituirea grupului, pentru că nu suntem lăsați. Așteptăm să se judece pe 13 februarie și atunci vedem ce va spune CCR…”, a spus deputatul Mircea Titus Dobre, pentru TOMIS NEWS.

În calitate de vicelider al viitorului grup, Dobre are responsabilități sporite: „Tot ceea ce înseamnă urmărire proiecte de acte normative, proiecte de legi, raportor pe diverse proiecte”, a concluzionat Mircea Dobre, pentru TOMIS NEWS.

La CCR, PRO România are mari șanse de victorie, întrucât există un precedent: grupul parlamentar al UNPR, în cadrul fostului legislativ, s-a format după aceeași rețetă: majoritatea a refuzat constituirea grupului, însă CCR a admis sesizarea UNPR-iștilor.

CITEȘTE ȘI:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*