Spread the love

Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților. Proiectul a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate, care au întocmit un raport ulterior supus votului plenului Camerei. Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul a avut ca obiect instituirea stării de alertă, declarată în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.  

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a fost convocată pentru o nouă ședință, după ce în varianta stabilită în prima parte a zilei, legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă a fost adoptată greșit. În lege au fost introduse mai multe sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități, însă deputații juriști au respins articolul care prevede măsurile respective. Altfel spus, deputații au stabilit pedepse pentru fapte care nu există. Plenul Camerei Deputaților a fost suspendat până la finalizarea ședinței Comisiei Juridice în care a fost modificat raportul care prevede măsurile și sancțiunile pe care le pot lua autoritățile în perioada stării de alertă.

Deputaţii jurişti au făcut mai multe modificări la raportul de adoptare a legii, însă nu au modificat şi amendamentul neconstituţional depus de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman. Amendamentul în cauză prevedea că actul normativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dar Constituția prevede la articolul 78, că orice lege intră în vigoare după minimum 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

După consultările între liderii grupurilor parlamentare, s-a convenit supunerea la vot în plen şi respingerea amendamentului. Iniţiatorul a anunţat că este de acord cu această soluţie. Discuțiile s-au purtat pe acest subiect timp de mai multe ore în plenul Camerei, în final amendamentul lui Roman fiind respins.

PRO România nu a votat proiectul privind instituirea stării de alertă, iar amendamentul lui Roman a fost cireașa de pe tortul dezbaterilor. După votul final de miercuri, PRO România Constanța a transmis ironic că „am observat cât de mult iubesc democrația cei care cer această stare de alertă în numele libertății și cenzură în numele libertății de exprimare”.

„După două luni de lockdown a-nțeles absolut toată lumea, în România, că există un virus de care trebuie să ne ferim. Au fost suficiente explicații în mass-media, pentru a-nțelege absolut toată lumea ce trebuie să evite și ce trebuie să facă pentru a nu se contamina și pentru a nu-i contamina pe ceilalți. NU e nevoie de instaurarea unui regim dictatorial pentru a-i salva pe români! Totuși, PNL a lansat, PSD a votat cot la cot cu PNL, încă o lege neconstituțională. Iar comentariile lor sunt halucinante: „nu e nici primul, nici ultimul amendament care va fi declarat neconstituțional de către CCR, dacă cineva va sesiza Curtea Constituțională. Ceea ce contează este că nu va exista acea pauza de trei zile” – a declarat nimeni alta decât Alina Gorghiu, la un post de televiziune. NU putem fi de acord cu o asemenea abordare! Românii au demonstrat că știu foarte bine să se protejeze. Tocmai de aceea avem, în două luni și jumătate, puțin peste 1.000 de decese cauzate de COVID-19, în timp ce țările din vestul Europei au peste 30.000 și au avut peste 1.000 de decese pe zi, în perioadele care au marcat vârful pandemiei. (…) Ar trebui să ținem cont de capacitatea de înțelegere a românilor și să nu-i mai jignim, susținând că doar prin impunerea unor reguli stricte se vor proteja, pentru că altfel nu sunt capabili să înțeleagă pericolul. Nu este normal să ne raportăm așa la poporul nostru care tocmai a demonstrat că a reușit să facă imposibilul: toată Europa se întreabă cum am reușit noi să scăpăm atât de ușor, în lipsa unui sistem sanitar performant și cu peste 1,2 milioane de oameni intrați în țară, din februarie până la Paști, din zone contaminate ale Europei. Astăzi, în al doisprezecelea ceas, PSD și-a dat seama că nu poate vota amendamentul neconstituțional al PNL, care impunea intrarea în vigoare a stării de urgență imediat după promulgare și nu după trei zile, așa cum prevede constituția. Chiar și așa, CCR a declarat că OUG 21/2004 este constituțională doar dacă nu restrânge drepturi și libertăți cetățenești, ceea ce nu face legea votată astăzi. Constituția este călcată în picioare, la fel și democrația, în numele combaterii bolilor, deși nu este nimic normal în această abordare și în acest comportament, decât dacă prin toate aceste încălcări grave, cei care au votat și-au asumat că îi consideră pe români incapabili să se apere de îmbolnăvire fără regim dictatorial. (…) Dar, oare iubim democrația? Am observat cât de mult iubesc democrația cei care cer această stare de alertă în numele libertății și cenzură în numele libertății de exprimare. Toate aceste derapaje ar trebui să fie pedepsite de români, după ce deja s-au întâmplat mult prea multe lucruri incompatibile cu democrația. Românii nu au nevoie de amenzi de 15.000 de lei ca să se ferească de virus sau să nu răspândească virusul. Românii au nevoie de Normalitate!  Noi, cei de la PRO România, nu am votat această lege! Noi credem în români și în capacitatea românilor de a respecta regulile fără a fi amenințați cu pedepse penale și amenzi egale cu veniturile lor pe un an”, au transmis cei de la PRO România.

După ultimele dezbateri, proiectul de lege privind instituirea stării de alertă a fost adoptat la votul final din plen cu 256 de voturi pentru, 26 împotrivă (PRO România și ALDE), 4 abțineri și 3 parlamentari care nu au votat.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *