Site icon TOMIS NEWS

Primul concert din luna august, în stațiunea Mamaia. Măndilă: „Oamenii au început să redescopere și să recreeze atmosfera serilor pe faleză”

misha banica

Weekendul se apropie, iar stațiunea Mamaia se pregătește pentru încă o seară de concerte live, devenite deja tradiția acestui sezon estival. Sâmbătă, 5 august, de la ora 20:30, pe scena amplasată în Piațeta Cazino vor urca două dintre cele mai îndrăgite artiste din România, într-un spectacol pop-dance, pentru toate vârstele. Andreea Bănică și Misha promit o seară incendiară care să dea startul ultimei luni de sezon pe litoral, așa cum se cuvine. Prezentarea va fi asigurată, ca de obicei, de carismaticul MC Ionuț Trică. Evenimentul este unul deschis pentru toți cei care doresc să se bucure de spectacol, în inima stațiunii, pe cea mai animată faleză de pe litoralul românesc.

Seria de concerte organizate de Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a cunoscut un mare succes, în ultimele săptămâni. Cu nume sonore precum What’s Up, Mălina Avasiloaie, Anda Adam, Adda, Bibi, Lidia Buble, Alexia ori Formația Azur, stațiunea a fost gazda unor show-uri muzicale memorabile, care au adunat mii de spectatori din rândul turiștilor și constănțenilor. Atmosfera din stațiune, dar și vremea bună și ofertele de servicii ale hotelierilor, restaurantelor, teraselor și cluburilor au adus vara aceasta la… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version