Primul cancelar german, după Hitler, vizat de acuzații de CRIME împotriva umanității

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este vizat în Germania de o plângere pentru „crime împotriva umanităţii”, a anunţat marţi justiţia, transmite AFP. Parchetul din Hanovra a confirmat pentru agenţia de presă franceză că a primit şi transmis această plângere împotriva mai multor persoane, printre care şi Schroeder, parchetului federal din Karlsruhe, care are competenţă pe acest subiect şi care urmează să decidă dacă începe sau nu o anchetă care s-ar putea finaliza cu inculparea fostului cancelar sau cu clasarea cazului, fără alte urmări.

Fostul cancelar social-democrat, care a guvernat în perioada 1998-2005, a fost extrem de criticat în ultimele săptămâni din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus, care a decis să invadeze Ucraina la 24 februarie. În vârstă de 77 de ani, Schroeder are legături strânse cu Putin: este preşedinte al consiliului de supraveghere al Rosneft, cel mai important grup petrolier rusesc, şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, controversatul gazoduct ruso-german, iar, în principiu, ar trebui să intre în iunie în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom.

Actualul cancelar german, Olaf Scholz, l-a invitat recent pe Schroeder să se retragă din toate aceste posturi, însă fostul şef social-democrat al guvernului german a refuzat până acum să o facă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *