Primarul Chițac a convocat CLSU, în contextul intrării Constanței în scenariul ROȘU: Continuăm cu restricțiile

Având în vedere că numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus a crescut în ultima perioadă în municipiul Constanța, limita de incidență cumulată în ultimile 14 zile fiind mai mare de 3/1000 de locuitori, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență (C.L.S.U.) pentru a stabili măsurile aplicabile în orașul nostru.

Conform Hotărârii C.L.S.U. nr. 11 din 11.03.2021, timp ce 14 zile, în Constanța se vor aplica următoarele reguli:

1) purtarea măștii de protecție este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise  și deschise, spații comerciale, mijloace de transport în comun în condițiile stabilite de legislația în vigoare privind prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV -2 pe durata stării de alertă. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

2) circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 23.00-05.00, cu următoarele excepții motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

2.1. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

2.2. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

2.3. declarația pe propria răspundere, prevăzută la punctul 2.2 trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

3) organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.

4) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.

5) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

6) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.

7) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unității.

8) în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 6 şi 7 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

9) operatorii economici prevăzuţi la pct. 6 şi 7 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 în ceea ce privește activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.

10) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

11) funcționarea operatorilor din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

12) interdicţia de circulaţie în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

13) suspendarea activității târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor.

14) activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului  afacerilor  interne  nr.  1103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesu în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase.

15) sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise.

De asemenea, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța și administratorii piețelor private își vor desfășura activitatea în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 335/4225/2078/1730/2020, cu stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Primăria Municipiului Constanța, operatorii economici și profesioniști de pe raza municipiului Constanța, au obligația de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr.874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV -2 pe durata stării de alertă.

(2) Conducătorii locurilor de muncă din cadrul Primăriei municipiului Constanța vor dispune organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, pe durata stării de alertă.

(3) În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ­ teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încat personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Totodată, CT BUS se va asigura de respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *