Primăria Mangalia vrea ca autoritățile locale să primească, gratuit, plaje în administrare. Oare au specialiști să le întrețină?

Subiectul trecerii plajelor din administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral în cea a primăriilor este vechi, însă a rămas în coadă de pește până în prezent. Propunerea, într-o anumită formă, este reluată de primarul Mangaliei, Cristian Radu, care spune că Primăria municipiului a câștigat, recent, un sector de plajă, la licitația organizată de ABADL. Autoritățile locale intenționează să amenajeze în zona respectivă – subsector 6, situat pe raza localității – o plajă publică destinată în special locuitorilor orașului.

„Plaja are o suprafață de 6.153 mp și este situată în apropierea Portului Turistic Mangalia. Municipalitatea va întreține plaja prin lucrări de igienizare și ecologizare, amplasarea de coșuri de gunoi și alte acțiuni specifice, pe toată durata sezonului estival“, anunță Cristian Radu.

Edilul mai anunță că a decis ca Primăria să participe la această licitație, în urma numeroaselor solicitări primite de la cetățeni privind amenajarea unei plaje publice gratuite a orașului.

„Primăria Mangalia a făcut acest demers exclusiv pentru locuitorii orașului, pentru a le asigura acestora un sector de plajă publică, cu acces gratuit, fără a fi nevoiți să plătească șezlongul sau alte servicii impuse de agenții economici deținători de plaje”, a mai explicat primarul Cristian Radu, care consideră că nu este normal ca orașele cu acces la mare să plătească pentru a deține o plajă în folosul comunității.

„Considerăm că ar fi necesară schimbarea legislației în domeniu, astfel încât administrațiile locale cu acces la litoralul Mării Negre să beneficieze gratuit de anumite sectoare de plajă, fără a fi nevoite să participe la licitațiile organizate de Apele Române”, a mai precizat edilul din Mangalia.

Cristian Radu susține că va solicita parlamentarilor de Constanța să inițieze un proiect de lege în acest sens, pentru a veni astfel în întâmpinarea doleanțelor tuturor locuitorilor din localitățile cu acces la plajă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*