Spread the love

Primăria Municipiului Constanța face apel către conducătorii auto să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se reabilitează infrastructura rutieră pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.

SC Confort Urban SRL continuă în această noapte lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Soveja, tronsonul cuprins între strada Ștefăniță Vodă și bulevardul Tomis. Potrivit Primăriei, intervențiile se vor desfășura între orele 19:00 – 04:00 iar traficul va fi restricționat alternativ, pe câte un sens de mers. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.

Totodată, intersecția dintre strada Soveja si Bulevardul Tomis intră de săptămâna viitoare în proces de reabilitare.

Lucrările executate de Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, încep în noaptea de marți spre miercuri cu frezarea intersecției, astfel încât, traficul rutier va fi restricționat alternativ.

În noaptea de miercuri spre joi, când intersecția va fi asfaltată, traficul rutier va fi închis complet în intervalul orar 24:00- 05:00.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *