Spread the love

223 de autovehicule nerevendicate care au fost ridicate în ultimii ani din diverse zone ale orașului vor fi… valorificate, potrivit unui anunț de joi al municipalității.

Potrivit Primăriei Constanța, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului.

CITEȘTE ȘI:

„Avem aproximativ 230 de vehicule abandonate ridicate în ultimii ani si vom continua să ridicăm de pe domeniul public.  Trebuie să valorificăm aceste mașini pentru a face loc altora. Îi rog pe constănțeni să ne anunțe ori de câte ori văd un vehicul abandonat”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.

În cursul anului trecut, au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Primăria Municipiului Constanța mulțumește tuturor locuitorilor care au făcut sesizări la poliția locală privind autoturismele abandonate din cartiere și face apel ca cetățenii să semnaleze în continuare aceste probleme la dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241484205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. De asemenea, puteți folosi și aplicația Sesizări Constanta sau adresa de e-mail.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *