Spread the love

Tot mai mulți constănțeni aleg un animal de companie din rândul cățeilor abandonați care ajung la adăpostul public situat pe strada Vârful cu Dor, nr. 5, anunță, vineri, reprezentanții Primăriei Constanța. Astfel, de la începutul anului au fost adoptați 146 de căței, 5 au fost revendicați de proprietar iar în acest moment Serviciul Gestionare Animale Abandonate are în lucru 20 de cereri de adopție. De asemenea, peste 150 de câini comunitari așteaptă să facă parte dintr-o familie.

Iubitorii de animale sunt încurajați să se alăture campaniei demarate de Primăria Municipiului Constanța, „Adoptă un cățel!”. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.

Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

Adopţia patrupedelor se poate face doar după ce au fost respectate mai multe condiții:

  1. a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
  2. b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
  3. c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
  4. d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001. Serviciul Gestionare Animale Abandonate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.

Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate:

– luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 – 14:00;

– joi, în intervalul orar:  09:30 – 17:30.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *