Spread the love

În perioada 9-11 octombrie, o delegație românească, formată din reprezentanți ai Primăriei Constanța și ai operatorilor portuari, se va deplasa în Statele Unite ale Americii, în orașul Fort Lauderdale, în scopul semnării unor acorduri.

Între Constanța și Fort Lauderdale sunt o serie de asemănări, printre care și faptul că sunt orașe-port, având ca ramuri principale economice activitățile portuare și turismul, ambele fiind importante centre universitare. Marea diferență constă în faptul că, spre deosebire de Constanța, Fort Lauderdale este epicentrul aristocrației americane, unde, literalmente, oamenii cu mulți bani din SUA își găsesc refugiul.

Tocmai acest aspect este ca un magnet pentru autoritatea locală, care a încercat și a reușit să obțină o Înțelegere de Cooperare, un pas spre aducerea investitorilor americani la Marea Neagră. Astfel, luni, în cadrul ședinței ordinare a consiliului local municipal, aleșii constănțeni au aprobat proiectul de hotărâre care parafează, cel puțin din partea românească, această înțelegere.

Potrivit proiectului de hotărâre, cele două părți convin să dezvolte în comun schimburile comerciale, turismul – cu precădere turismul de croazieră, educația, cultura, sportul, oportunitățile de stagii ș.a.m.d.

„Părțile vor acorda o atenție deosebită colaborării între întreprinderile mici și mijlocii și vor sprijini participarea acestora la târgurile și expozițiile organizate în cele două state. (…) Operatorii din industria turismului vor organiza vizite reciproce ale oamenilor de afaceri și ale companiilor care desfășoară activități economice în domeniul turismului. (…) Părțile vor analiza oportunitățile de promovare a unor proiecte locale cu potențial economic și social în cadrul unor festivaluri, expoziții, târguri și saloane internaționale. (…) Vor fi încurajate vizitele între locuitorii din municipiul Constanța și din orașul Fort Lauderdale, pentru crearea de asociații care să contribuie la dezvoltarea cooperării în domeniile de interes reciproc”, se arată, printre altele, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, inițiat de primarul Decebal Făgădău.

Propunerea a fost adoptată, luni, în unanimitate, toți cei 23 de consilieri prezenți votând pentru.

Delegația românească va participa, conform invitației din 11 iulie a.c., la FITCE (expoziție anuală de comerț internațional și cultural din Florida) 2019, în perioada 9 – 11 octombrie. Acolo vor mai participa delegații din Franța, Bulgaria, Italia și Macedonia de Nord. Delegația românească urmărește, printre altele, un dublu obiectiv: înfrățirea dintre cele două orașe și atragerea de investitori. La FITCE se reunește crema comerțului internațional, domeniu care, în Florida, depășește 110 miliarde de dolari anual. Statul american găzduiește peste 60.000 de companii din domeniul exportului, iar la FITCE participă în fiecare an peste 800 de companii din SUA și peste 200 din străinătate pentru a identifica oportunități de afaceri în 52 de state participante la acest eveniment.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *