Primăria Constanța a reluat acțiunile de dezinsecție și deratizare

La fel ca în fiecare săptămână, și săptămâna aceasta se reiau acțiunile de dezinsecție în municipiul Constanța pentru a se menține un nivel cât mai scăzut al densității insectelor, anunță reprezentanții municipalității. Pentru că în primele două zile ale săptămânii condițiile meteorologice nu au fost favorabile acțiunilor de dezinsecție, activitatea lucrătorilor a fost suspendată.

„Dacă vremea va permite, astăzi (miercuri, 24 iulie – n.r.) angajații societății responsabile cu dezinsecția vor ajunge în cartierele Abator, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Viile noi, CET, iar mâine (25 iulie, n.r.) la Icil, Casa de Cultură, Dacia, Trocadero, Tomis I, II și III. Până marți, echipele vor ajunge și în Faleză Nord, Inel, I.C. Brătianu, Zona peninsulară, Tomis Nord, Tomis Plus, Compozitori, Baba Novac și Stațiunea Mamaia”, transmit cei de la Primărie.

Substanțele folosite de Primăria Municipiului Constanța sunt SolfacTrio Ec 200 și Deltatim plus, soluții avizate de Ministerul Sănătății și care au o sferă largă de acţiune destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, căpușe, gândaci, furnici, etc.). Pentru a combate insectele se folosesc 1,5 litri de soluție pentru 100 de litri apă.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, săptămâna aceasta au fost reluate și acțiunile de deratizare. Astfel, pe măsură ce trec prin cartiere pentru dezinsecție se amplasează și momeli toxice în locuri inaccesibile populației. Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, sunt protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.

„Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar – conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.”, precizează reprezentanții Primăriei.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*